Nota II – Cartea Farmaceutica de Istoria Farmaciei- din trecut spre viitor

Tereza BUDAU[1], Ana CARATA[2]

Rezumat

In numarul precedent al acestei reviste, am publicat un articol cu privire la Albume existente in Biblioteca de Istoria Farmaciei, Colectia „Conf. Dr. Farm. Zisi St. FARSIROTU” [1]. Continuam prezentarea unor publicatii noi, inregistrate in inventar, ca valori de patrimoniu farmaceutic istoric. Dintre acestea mentionam in primul rand  „Farmaciile Orasului Bacau-Istorie si contemporaneitate”, dat fiind evenimentul deosebit ce a avut loc la Bacau, in ziua de 30 Noiembrie 2013. Despre acest eveniment si autoarea lucrarii, Maria Pascu, vorbeste in cuvinte bine alese, farmacist Tereza Budau, la punctul 1 „Eveniment editorial in lumea farmaceutica bacauana”.

In partea a doua, prezentam mai intai Portretul unui chimico-farmaco-istoric oradean si titluri ale operelor sale, Ing. Chimist Alexandru Pop (Oradea). Lucrarea se incheie cu imagini ale paginilor de titlu ale catorva publicatii recent inregistrate in biblioteca de Istoria Farmaciei (carti, reviste), in limba franceza si romana.

Résumé
VALEURS DE PATRIMOINE PHARMACEUTIQUES HISTORIQUE DANS LA COLLECTION DE L’HISTOIRE DE LA PHARMACIE „Maitre de Conférence. Dr.Ph. ZISI ST. FARSIROTU”. NOTE II – LIVRE DE L’ HISTOIRE DE LA PHARMACIE – DU PASSE AU FUTUR

Dans le précédent numéro de cette revue, nous avons publié un article sur les albums existants dans notre bibliothèque de l’histoire de la pharmacie [1]. Cette Note a comme sujet des nouvelles publications enregistrées dans l’inventaire, des valeurs de patrimoine historique pharmaceutique. Parmi ceux-ci, de premier rang est l’œuvre intitulé  „Les Pharmacies de la ville Bacau – Histoire et Présent”, conforme l’événement spécial tenus à Bacau, le 30 Novembre 2013. A propos de cet événement et l’ auteur de l’œuvre , Maria Pascu, on parle par mots bien choisis, la pharmacienne Teresa Budau, au paragraphe avec le titre ” „1. Evénement éditorial dans le Monde pharmaceutique de Bacau”.

Dans la deuxième partie, nous présentons le portrait d’un chercheur scientifique dans l’histoire de la chimie et l’histoire de la pharmacie de Oradea et titres de ses œuvres, l’Ingénieur Chimiste Alexandru Pop. Le dernière parte du cet article présente des images (des pages de titre) des quelques publications récentes enregistrée dans la notre bibliothèque de l’histoire de la pharmacie (livres, revues), en français et en roumain.

1. Eveniment editorial in lumea farmaceutica bacauana

Este o mare bucurie si onoare pentru noi, cei prezenti azi, aici, la acest gen de actiune. „Recidivanta, recidiva pozitiva a autoarei”, colega noastra, farmacist primar Maria PASCU lanseaza cele doua carti: „Farmaciile Orasului Bacau-Istorie si contemporaneitate” si „Retete magistrale cu incompatibilitati farmaceutice-tehnici de rezolvare”, editia a II-a .

Ne prezinta pe de o parte o sinteza a trecutului urbei locale, prin descrieri documentate, ilustratii, comentarii si pe de alta parte, in cartea a doua, ne determina la o meditatie a trecutului in profesia de farmacist, transpus in conditii actuale, care sa duca la reconsiderarea colaborarii tuturor profesionistilor, implicati direct sau indirect in reinvierea activitatii de receptura, a prepararii medicamentului prescris, individualizat, pe afectiunea bolnavului.

AUTOAREA nu si-a considerat bucuria deplina, satisfactia muncii implinite, daca nu o impartasea cu noi azi, cu alte generatii succesoare, prin reprezentatii din sala, cu alte autoritati, personalitati: medici, profesori, istorici, pe care noi, cei din breasla cu respect si prietenie ii salutam! De pretuit si mai mult, este faptul ca AUTOAREA, prin continutul documentat reda argumentat rolul unor cariere de profesionisti, ilustri farmacisti inaintasi din urbea noastra; pe multi i-am cunoscut. Majoritatea dintre noi, ne-am format, educat, practic in preajma lor, prin disponibilitatea domniilor lor catre noi, prin maniere colegiale, atitudini mai rar intalnite astazi.

Purtam dragostea, pretuirea si recunostinta pentru cei care, cu demnitate au tinut si mai tin- cei drept, printr-un numar tot mai putin existent astazi- aceasta profesie la rang de stiinta, prin implementarea practica a Juramantului depus la terminarea studiilor farmaceutice.

AUTOAREA, colega Maria PASCU, ne ofera printr-o descriere densa, in cifre, fapte cu semnificatii, intr-o inspirata cascada, ilustrata cu numeroase imagini alb-negru sau color, instantanee ale aspectelor vietii farmaceutice, metodelor de lucru, ale colaborarii intre profesionistii de altadata. O parte dintre cei care am lucrat in epoca socialista suntem si acum prezenti in reteaua farmaceutica si lucram in conditiile specifice etapei actuale.

Fara a nega, recunoscand evolutii pozitive in epoca prezenta, sub multe aspecte, in domeniul farmaceutic, evident asistam vizibil de ceva vreme, pe fondul unei legislatii voit relaxate, din pacate, la mari transformari in farmacia comunitara, transformari care tind si chiar reusesc sa modifice nedorit, pana si perceptia unor categorii de pacienti asupra rolului farmacistului, a importantei acestuia in cadrul sistemului sanitar, a comunitatii din care face parte.

Daca ar fi sa concluzionam, REUSITA SUCCESULUI de azi si a intregii cariere de pana acum, a colegei noastre, Maria PASCU, ce as putea spune?

Personal declin, semnez si argumentez in baza comunicarii pe linie de verificare, inspectare autorizata a activitatii desfasurata ca preparator in receptura Farmaciei nr. 1 Bacau, in Laboratorul de preparate farmaceutice al Societatii Ropharma, sucursala Bacau:

- acest succes a fost posibil doar prin utilizarea unei RETETE PROPRII cu INGREDIENTE PROPRII, alese, dozate corespunzator, pentru a evita toate incompatibilitatile farmaceutice;

-o cariera presarata cu multa pasiune, daruire, condimentata cu dorinta si studiu individual, atribut acumulat de la Renumitii Dascali ai Facultatii absolvite (Iasi), pe care toti cei de fata ii veneram, ii comemoram cu piosenie, pentru ca i-am cunoscut si adesea parca sunt printre noi !

Colega noastra, la toate acestea a mai adaugat vointa proprie, sarguinta, interesul si studiul individual, deopotriva cu actualizarea si informarea asupra noutatilor din domeniu, colaborarea cu specialisti si din alte domenii. „Ingredientele” au fost amestecate, triturate, omogenizate, suspectate, urmarite ca efect, permanent, ani de zile. Calitatea muncii este justificata si dovedita prin subiectul, tematica si participantii de astazi. Ii multumim, dorindu-I sanatate si multe asemenea „recidive”, asa cum a debutat!

Cu multa apreciere instutitionala, colegiala pentru calitatea exercitarii acestei nobile profesii, (Farm. primar, Tereza BUDAU (Inspector ANMDEM-UTI, 30 Noiembrie 2013, Bacau)

*

*     *

Evenimentul a fost mentionat in Programul stiintific la Sectia Bucuresti a Societatii Romane de Istoria Farmaciei (SRIF), in data de 14 Decembrie 2013.

SOCIETATEA ROMANA DE ISTORIA FARMACIEI

Str. Traian Vuia nr. 6, Bucuresti, Cod Postal 020956

Tel-Fax: +4-021-3114857     Cod Fiscal 4879566

e-mail: farma_SRIF@yahoo.com website: www.srif.eu

SESIUNE STIINTIFICA TRIMESTRIALA (trimestrul IV, 2013), SECTIA BUCURESTI A SRIF

INVITATIE – PROGRAM

Comitetul Sectiei Bucuresti va invita sa participati la sedinta trimestriala, care va avea loc sambata, 14 decembrie 2013, la Facultatea de Farmacie, Str. Traian Vuia nr. 6, Sala Lazarescu (parter, cladirea Facultatii de Geologie), incepand de la orele 10,00 cu urmatorul program:

I. COMEMORARI 2013

I.1. Lector univ. Col. Dr. Farm. C Iugulescu (1924-2006)- 7 ani de la deces – Prezinta: Prof. Dr. Ana CARATA;

2. “Dictionar biografic de farmacisti romani”, Vasile I Lipan – Prezinta Farmacist primar, Laura COSTANDACHE;

I.2. Dr. Farm. Emil Gheorghiu (1922-1983)-Doctor in Istoria Farmaciei, 30 ani de la deces – Prezinta: Farmacist primar, Maria-Gabriela SULIMAN;

II. RECENZIE: Prof. Ioan Cantacuzino – personalitate de exceptie in constiinta poporului roman, 150 de ani de la nastere, Coordonatori: Prof. dr. C-tin Ciufecu, Prof. dr. Marian Negut, Ed. Total Publishing, Bucuresti, 2013 – Prezinta: Prof. Ist. Farm. Sc. Postliceala, Antoaneta LUCASCIUC;
III. INFORMATII stiintifice si organizatorice:

- Muzeul virtual de Istoria Farmaciei – Prezinta: Prof. Dr. Farm. Adrian Andries (Organizator Muzeu National de Istoria Farmaciei); Farmacist primar, Laura Costandache,

- Publicatii farmaceutice, Lansare carti, Autor Maria PASCU (Bacau, 30 Noiembrie 2013)

- Manifestari stiintifice de Istoria farmaciei si Istoria medicinei in 2014.

Presedinte Sectia Bucuresti, Farm. Primar Maria-Gabriela SULIMAN

Secretar, Farm. drd.Lucian-Mihai STANESCU

Reproducem Invitatia, opinia noastra despre autoare, (mentionata deja pe coperta 4) si mesajul trimis on-line in ziua lansarii.

„Nu intamplator, astazi ni se prezinta D-mna Farmacist primar Maria Pascu, autor de carte, iubitor de istoria farmaciei, preocupat de trecutul profesiei sale. In ultimele trei decenii a colectionat carti si obiecte scoase din uz in farmacie, precum si documente, valori de patrimoniu farmaceutic istoric, vestigii ale practicii farmaceutice in zona natala. Grija pentru conservarea si punerea in valoarea lor istorica, a determinat-o sa doneze carti si obiecte (borcane, sticle, balante, set de site farmaceutice), Muzeului de Istoria Farmaciei din Bucuresti. Imagini si listele obiectelor donate, sunt pe copertele si in interiorul cartii. Pentru aceasta valoroasa donatie, Adunarea generala a Societatii Romane de Istoria Farmaciei din luna Martie 2011, la propunerea Presedintelui, a votat in unanimitate, acordarea titlului de Membru onorific al SRIF”.

Bucuresti, 30 Noiembrie 2013, Doamnei farmacist Maria PASCU (Bacau),

Maria, Ultima zi a lunii Noiembrie, este friguroasa in atmosfera, dar cu bucurie si emotii in suflet pentru tine. Mai multe motive ne impiedica sa fim alaturi pentru acest eveniment deosebit din viata ta, lansare publica a doua carti, Farmaciile Orasului Bacau – Istorie si contemporaneitate; Retete magistrale cu incompatibilitati farmaceutice – tehnici de rezolvare, editia a II-a. Prin intermediul acestor tehnologii moderne, pot sa-ti adresez acum, in ultimul moment, cateva cuvinte:

Felicitari pentru tot ce ai realizat in paralel cu activitatea si obligatiile profesionale!

Sa te bucuri in continuare de Sanatate deplina! Multe Bucurii si Noroc, alaturi de prieteni si toti cei dragi tie!  (Prof. Dr. Farm. Ana Carata)

Autoarea a oferit gratuit cartea cu dedicatie, Bibliotecilor de istoria Farmaciei, la Bucuresti, Craiova si Iasi, precum si unor anumite persoane/personlitati.

2. Portretul unui chimico-farmaco-istoric oradean, Ing. Chimist Alexandru Pop si opere ale sale

La implinirea varstei de 74 ani, omagiem personalitatea unui inginer chimist, preocupat de istoria profesiei sale si a unei stiinte, am putea spune „sora”, farmacia.

S-a nascut la data de 22 ianuarie 1940 in Cluj-Napoca. Parinti: Tatal, Alexandru Pop- jurist, Mama, functionara, Maria Pop. Sotia, Elisabeta Ardelean, profesor, critic de teatru; doi fii si trei nepoti. In perioada 1940-1945, familia a locuit la Beius, iar din 1945 s-a stabilit la Oradea, unde se afla si astazi. A urmat scoala elementara si Liceul (astazi Colegiul „Emanoil Gojdu”) la Oradea, in anii 1946-1956. Este absolvent al Institutului Politehnic din Timisoara, Facultatea de Chimie Industriala, in anul 1962.

Ca inginer chimist a efectuat un an de stagiatura la Uzinele Chimice Rasnov (Judetul Brasov) si la Combinatul Chimic Craiova. Din 1963 pana in 1976, a ocupat diferite functii la Intreprinderea Chimica „Sinteza” din Oradea; -sef de laborator la S.C. „Olimpia”, din 1976 pana la pensionare in 1997.

Preocupari stiintifice. Citam din C.V. : „Din anii studentiei am avut preocupari legate de istoria si filozofia stiintei (in special a chimiei), debutand abia in 1985 in Anuarul CRISIA al Muzeului Tarii Crisurilor din Oradea, cu studiul Elemente ale nomenclaturii lui Lavoisier in Transilvania, la inceputul secolului al XIX-les”. Publicarea de articole a continuat, dupa cum ne dovedeste Anuarul CRISIA din 1999-2000, donat de catre autor bibliotecii noastre (numere de identificare 103-104): 103. Muzeul Tarii Crisurilor CRISIA  XXIX – Extras, Oradea, 1999, 33 pag, 104.  Muzeul Tarii Crisurilor CRISIA  XXX – Extras, Oradea, 2000,  6 pag . In prelungirea marginii copertei 4 (imaginea alaturata), este un C.V. concentrat, care ne dezvaluie activitatea prestigioasa a D-lui Ing. Ch. Al Pop, in istoria chimiei si farmaciei, istoria orasului Oradea, filozofia stiintei, diploma si medalia pentru recunoasterea meritelor stiintifice. Publicatii (carti).  Incepand cu anul 1987, a publicat mai multe carti si doua albume, ale caror titluri le redam mai jos: Spre chimia moderna, Bucuresti, 1987 (in colaborare cu A.S. Banciu), Patru eseuri de introducere in nomism, Oradea, 1992, Libellus Nomisticus, Oradea, 1997, 97 p., Alchimia, Oradea 1998, Fundamentele alchimiei, Cluj, 2002, 343 p., Tabula Smaragdina, Arad 2002, 59 p., Teoria Flogistonului, Arad 2003, 76 p., Vechi vase farmaceutice oradene (Mic Album), Arad 2003, veche farmacie oradeana: RODIA, (Mic Album), Arad 2005. Dictionar de alchimie ilustrat, Pitesti 2006, 210 p., ORA ET LABORA-Scurta incursiune in universul laboratorului alchimic”, Oradea, 2012. Este membru de Onoare al Societatii Romane de Istoria Farmaciei (SRIF), din anul 2000 si posesor al Medaliei „Profesor Dr. Alexandru Ionescu-Matiu, clasa a II-a (Argint), conferita de presedintele SRIF cu prilejul aniversarii a 20 de ani de la infiintarea societatii (1991-2011). Aprecierea si recunoasterea meritelor sale stiintifice se reflecta in Medalia si Diplomele primite: -          Diploma de Excelenta (2008)

Concluzii

Biblioteca de Istoria Farmaciei, Colectia „Conf. Dr. Farm. Zisi St. FARSIROTU” de la Facultatea de Farmacie din Bucuresti, se imbogateste continuu, ajungand in prezent la circa 1000 titluri. Poate sa fie apreciat ca foarte mic acest numar, dar trebuie sa tinem seama de faptul ca este vorba de Biblioteca unei Discipline, Colectia fiind infiintata in anii ^*60 in acest spatiu.

Am selectat cateva titluri semnificative din inventarul Bibliotecii Disciplinei de Istoria Farmaciei. Spatiul nu ne permite sa prezentam decat o foarte mica parte din acest patrimoniu de istoria farmaciei si istoria medicinii. Alte titluri inregistrate in biblioteca le vom prezenta intr-o alta nota.

Bibliografie

1. Andreea DOGARU, Adriana-Elena TAEREL, Emilia STANCU, Ana CARATA – Valori de patrimoniu farmaceutic istoric in Colectia de Istoria Farmaciei „Conf. Dr. Farm. Zisi St. Farsirotu”. Sectiunea Albume. Nota I- Evenimente din a doua jumatate a secolului al XIX-lea si din present – Galenus nr. 74, Noiembrie, 2013, p. 72-74;
2. xxx-Inventarul –Biblioteca Istoria Farmaciei, Fac. Farm. Bucuresti, 2014.

Farm. Primar Maria Soporean, Dr. Biolog Iuliana Crisan, Prof. Dr. Ana Carata,
(Societatea Romana de Istoria Farmaciei – Bucuresti)

REZUMAT
Desi nu este un istoriograf de profesie, Pompei Gh. Samarian (1879-1942), detine o pozitie  importanta in istoriografia medicala si farmaceutica romaneasca.

Originar dintr-un mic oras de provincie, prin vointa si tenacitate a reusit sa invinga izolarea si sa scoata la lumina inegalabile file din trecutul farmaceutic romanesc.

Lucrarea sa „Medicina si Farmacia in trecutul Romanesc”, a fost premiata in 1935 de catre Academia Romana

Aceasta lucrare se bazeaza in principal pe documente si fapte de o mai mare valoare, care ne sunt dezvaluite cu exactitate, nu pe implicarea emotionala a autorului. Se compune din trei volume: vol. I (se refera la perioada 1382-1775); vol. II (1775-1834), vol. III (servicii de asistenta medicala publica in Romania, din trecut pana in1834).

ABSTRACT

Although not a historiographer by profession, Dr. Samarian holds a leading position in the Romanian medical and pharmaceutical historiography. Originally from a little town in the province, though will and tenacity he succeed in gaining control over the isolation and rebelling remarkable discoveries in the field of “pharmaceutical art”.

This work is essentially based upon documents and facts of greater value which are a accurately disclosed, not backing the author’s emotional implication. His work “Medicine and Pharmacy in Romania’s past” was granted an award in 1935 by the Romanian Academy. It consists of three volumes: vol. I (1382-1775); vol. II (1775-1834); vol. III (Public Medical Assistance services in Romania’s past until 1834).

INTRODUCERE

Lucrarea noastra cu titlul „Pompei Gh. Samarian si Istoria Farmaciei din Moldova”, este o scurta prezentare dupa „Medicina si Farmacia in trecutul Romanesc”, volumul II  publicata de Dr. Pompei Gh. Samarian in anul 1938 [2]. Lucrarea a fost sustinuta la Sectia – Istoria Farmaciei, in cadrul celui de al XI-lea Congres National de Farmacie din 8-10 octombrie 1998 la Iasi [3], calauza fiind motto-ul din volumul II al acestei opere:

„Lorsque vous traitez un sujet il n’est pas toujours nécessaire de l’épuiser, il suffit souvent d’y faire pencer” (Montesquieu[1]).

In istoriografia medico-farmaceutica romaneasca un loc de frunte il ocupa Dr. Pompei Gh. Samarian, care nefiind istoriograf de profesie, asezat intr-un orasel de provincie (Calarasi-Ialomita) a reusit prin tenacitate si vointa sa invinga izolarea si sa scoata la lumina inegalabile file din trecutul farmaceutic romanesc.

Aceasta opera intitulata “Medicina si Farmacia in trecutul Romanesc” este cea mai reprezentativa si ampla lucrare a Domniei sale, fiind premiata de Academia Romana in anul 1935. Lucrarea are la baza documente si fapte de mare valoare, care sunt redate cu mare acuratete in 3 volume: volumul I “Medicina si Farmacia intre anii 1382-1775”; volumul II „Medicina si Farmacia intre anii 1775-1834”; volumul III „Asistenta publica in trecutul Romanesc pana la 1834”.

In prefata la vol. I, Nicolae Iorga (1871-1940) scria: „nu se poate o strangere de material mai ingrijita decat aceea pe care o da autorul in aceste pagini…. In total e una dintre cele mai bune lucrari de istorie pe care le-am avut in ultimii ani” [1].

Capitolele consacrate farmaciei (volumul II) si inceputul prepararii medicamentului in Tara Romaneasca si Moldova, cuprind in ordine cronologica, date referitoare la:

-          spiteri, spiterii, drogherii si medicamente;
-          controlul si legiferarea comertului spiteresc si,
-          practica spitereasca.

Notiunea de Farmacie ca arta a prepararii medicamentului dupa prescriptia medicului, bazata pe cunostinte temeinice si cu respectarea riguroasa a Farmacopeei, a aparut in Moldova si Tara Romaneasca destul de tarziu, in a doua jumatate a secolului al XIX-lea.

De multa vreme insa, poporul folosea termenul de spiterie pentru desemnarea unui comert specializat in vanzarea de produse folosite pentru lecuirea bolilor.

Citand pe Nicolae Iorga in explicarea originii cuvintelor de spiter si spiterie, Dr. Samarian explica originea latina a acestor cuvinte. Astfel, spiterul este “cel ce vinde speciile si compune medicamentele ordonate de medic”, cat si dupa denumirea frantuzeasca “„a speciilor“„épices”, iar cel ce se ocupa de vanzarea lor “„épicier”, adica bacan.

Iata deci, ca la inceput notiunile de bacanie si spiterie aveau aceeasi semnificatie, dupa parerea noastra.

Treptat a aparut diferentierea acestora – bacanii care vindeau si specii medicamentoase s-au transformat cu timpul in vanzatori de „miroase” – apotecari, denumire intalnita si in Pravila lui Matei Basarab. [conform Samarian, vol.II].

Spre sfarsitul secolului al XVI-lea (circa 1590), multi negustori din Iasi, mai ales armeni, erau aromatarii Iasului. Activitatea acestor vanzatori de „speciali”, de ierburi de leac si otravuri nu se desfasura la intamplare, ci respectand unele reguli, precizeaza Dr. Pompei Gh. Samarian. Numele unui astfel de vanzator – Luca Stroe, apare intr-un proces din 5 februarie 1591 la Iasi.

Pravila lui Vasile Lupu, tiparita in Moldova in 1646, mentioneaza ca la acea data existau spiteri sau negustori de specialitate, de la care se cumparau vracevaniile, adica medicamente.

Faptul ca medicamentele se vindeau prin bacanii alaturi de diferite articole specifice acestui negot, rezulta si din specificatia data de Dimitrie Cantemir (1673-1723) cuvantului apotecar. Invatatul numeste apotecar pe „acela ce sade la pravalie si mai cu deadins acela ce vinde erbi de doftorie”. Tot el spune ca spiterul sau apotecarul trebuie sa aiba „praxis” adica sa stie a executa dupa anumita invatatura, cele ce se prescriau de doftori.

Pana la aparitia spiterilor, prepararea medicamentelor, eliberarea si administarea lor se facea la noi (ca si in alte tari) de catre medici. Cu alte cuvinte, nu se despartisera profesiile, medicul fiind in acelasi timp si spiter (apotecar).

Dimitrie Cantemir defineste, de asemenea, si cuvantul reteta, ca fiind “izvodul de leacuri pe care il trimet doftorii la spiteri sa faca leacul asupra boalei”.

SPITERI, SPITERII, DROGHERII SI MEDICAMENTE IN MOLDOVA

Aparitia primilor spiteri instruiti in Moldova, dupa Dr. Pompei Gh. Samarian ar fi in secolul al XVII-lea. Spiterii profesionisti care se deosebesc de bacani prin cunostinte mai avansate, incep sa apara mai intai in slujba curtilor domnesti din Iasi. Dupa nume ei sunt straini si initiati in arta prepararii medicamentelor in tarile de origine. Ei se deosebesc de spiterii autohtoni care erau bacani.

Pana in anul 1834, Dr. Samarian citeaza urmatorii spiteri si spiterii:

• La 1 iunie 1670 este mentionat in Iasi Mihalco spiterul.
• In 1763, in registrul de socoteli al Domnitorului Calimachi, sunt amintiti la Iasi – Toma, Antohi si Andonie Feiermann.

Odata cu infiintarea spitalelor se deschide o epoca noua pentru spiteri.

• In ianuarie 1657 este dat Hrisovul de intemeiere al Spitalului Sf. Spiridon din Iasi de catre Domnitorul Constantin Cehan Racovita, care fara indoiala avea si o spiterie, pentru ca despre aceasta aminteste Dr. Gustav Orraeus ceva mai tarziu, in 1770 in lucrarea sa „Historia paestis Issiensis”, subliniind ca de la inceput la acest spital a lucrat efectiv un spiter.
• In 1764 s-a deschis o spiterie, denumita Minerva in orasul Roman, de catre un sas si apartinea de Spitalul Spiridoniei.
• La 2 august 1771 se vorbeste intr-un raport despre Johann Lochman „hirurg si ipotecar al orasului Iasi”, cu spiteria Hygeia, retras apoi din afaceri in Ardeal.
• La 17 ianuarie 1741 in Moldova, sub Grigore Matei Ghica, se gasesc doua documente despre existenta unui spiter Alexandru Toma.
• 1765 este anul cand, prin Hrisovul Domnitorului Ghica, se infiinteaza Spiteria Spitalului Sf. Spiridon din Iasi, avand ca spiter pe Andonie Feiermann.

Un pas inainte pe drumul „dezvoltarii farmaciei romanesti” il reprezinta aparitia „farmaciei obstesti” sau a „spiteriei comunale”.

• In 1776 apare o astfel de farmacie la Iasi, deschisa nu de un spiter ci de catre un doftor – Fotache, prin Hrisovul Domnitorului Ghica.
• La 28 ianuarie 1778 Domnitorul Constantin Moruzi intareste prin alt hrisov hotararea anterioara pentru oficializarea doctorului obstii si a spiteriei de obste, motivand aceasta masura prin faptul ca „norodul are nevoie de doftor si doftorii”.
• In martie 1785, Alexandru Mavrocordat da un hrisov prin care intareste toate oranduielile predecesorilor sai in ceea ce priveste functionarea spiteriei de obste. In acea vreme, existau la Iasi 2 categorii de spiterii, care se bucurau de scutiri de vama – spiterii de obste si una particulara.
• Din 1793 la Spiteria Spitalului Sf. Spiridon din Iasi este spiterul Lockeman (Ioan Lohman, Ioan Lochman), care a avut apoi o spiterie particulara timp de 35 de ani.
• La 5 octombrie 1793 prin Hrisovul lui Mihai Voda Sutu a luat fiinta la Botosani o spiterie, ca raspuns la jalba targovetilor din oras. Spiteria a fost condusa de spiterul Ioan Giorgiu (Johann Gorgias, fiul unui sas protestant din Brasov).
• La 1 noiembrie 1796 s-a deschis la Iasi Spiteria lui Alexandru Venier, preluata apoi de Costache Desila.
• Sub ocupatia ruseasca, la Spitalul Sf. Spiridon, in 1808, functiona spiterul Luca Nicolaev.
• La 5 martie 1809 apare si un furnizor de medicamente, angrosist sau numai plasator de droguri, Thomas Nerantzi.
• La 1 iulie 1813 s-a deschis la Botosani o doua spiterie, infiintata de spiterul Frantz Xavier Naiman.
• La 18 mai 1814 Vasile Malava deschide la Galati „Spiteria Curtei regale” sau Sf. Gheorghe.
• La 18 august 1819 apare inca o farmacie particulara la Iasi, a lui Kraus.
• In 1820 a luat fiinta spiteria „Providenta” in Iasi, deschisa de Kloss Ferdinand.
• La 3 ianuarie 1823, tot la Iasi s-a deschis spiteria „Paracelsus”, devenita mai apoi „Populara” ce apartinea lui Ioan Vasiliu.
• La 7 februarie 1823 s-a deschis la Iasi spiteria „La Coroana”, care apartinea lui Iosif Leiter. Mai tarziu, el face tovarasie cu spiterul Anton Abrahamfi, om cult, care impreuna cu spiterii Torenberg si Lochmann intocmesc un tablou de „gradurile spirtului”, folosind termometrul lui Reomur si alcoholmetru lui Vagner.
• In 1823 gasim in Iasi un spiter roman din Bucovina – Daniel Scavinschi, cu studii facute la Lwow. Era ipohondru pana la nebunie (inghitea toate doftoriile din lume; a murit intoxicat cu Hg si opiu). In pachetul de manuscrise romanesti din Biblioteca Academiei Romane (BAR) nr. 409, gasim o prezentare a acestuia ca traducator din germana a lucrarii „Macroviotica sau metodul de a lungi viata omineasca” – Daniel Scavinschi, cel mititel de statura, Pre care-a placut naturei a-l lucra-n miniatura -.
• 1823 este anul deschiderii la Piatra Neamt a spiteriei lui Iacob Garocinschi.
• La 30 august 1825 s-a deschis la Falticeni spiteria lui Gh.Vasilcovschi, (aprobare data de Doctorul Curtei Toma Nae).
• In martie 1826 la Iasi s-a deschis spiteria lui Iacob Verjenschi, despre care se precizeaza ca, acesta – plecand la Viena pentru aprovizionare a lasat-o pe sotia sa Cecilia Wirozinsca „provizoara legiuita……asezata cu diploma” sa conduca spiteria. Aceasta ar fi prima femeie spitereasa „legiuita” la noi, scrie Dr. Pompei Gh. Samarian. In 1833 exista si o moasa Verojinska la Iasi, putand fi sotia sau sora spiterului.
• La 20 iulie 1826 la spiteria din Barlad era diriginte Craus „cu bune stiinte de himica si mester intru amestecarea si plasmuirea doftoriilor, aprobat de Dr. Toma Nae, doctor al Curtei”.
• La 10 septembrie 1826, la Spitalul Sf. Spiridon din Iasi functiona Filip Naiman, spiter si hirurg.
• 3 iulie 1827 este data deschiderii la Dorohoi a spiteriei lui Frantz Sleider.
• La 10 august 1827 s-a deschis la Iasi „Spiteria Centrala” fosta „Minerva” de catre Ioan Padure, viitor membru al Societatii Medico-Naturalistilor din Iasi.
• In 1827 a aparut la Botosani inca o spiterie „Minerva” a lui Iosif Ferdinand Dobrovolschi.
• La 11 ianuarie 1830, data infiintarii Societatii Medico-Naturalistilor din Iasi, apare printre membrii Societatii numele lui Johan Binder, magistru farmacist din Botosani.
• La 10 martie 1832, Dr. Constantin Hepites, care era spiter cere permisiunea de a deschide o spiterie in Braila, denumita „Aquila Romana” (pentru a pune capat practicii negustorilor care tin in pravalie si casele lor doftorii proaste si otravuri). Aceasta spiterie a ajuns cea mai cunoscuta din tara din acea vreme.
• La 31 martie 1832, un slujbas rus, Tornberg, administratorul spitalelor militare din Iasi, primeste aprobare pentru deschiderea in oras a spiteriei „Steaua Polara”.

In loc de Concluzii

Din documentele publicate de Pompei Gh. Samarian in 1938, (volumul II), am enumerat primele farmacii si primii spiteri care au asigurat medicamente pentru populatia Moldovei, mai ales pentru oraseni si boieri, in anii 1775-1832.

Lucrarea a inchinat-o parintilor, Porfira si Gh. Samarian, iar in prefata, Dr. Victor Gomoiu, Presedintele Societatii Internationale a Istoriei Medicinii, spunea „cu inteligenta, rabdare, bun simt si mai ales cu o covarsitoare iubire (cum zicea Nicolae Iorga), Pompei Gh. Samarian s-a trudit sa identifice pe inaintasii nostri si sa le defineasca rostul, scotand la lumina figuri sau fragmente cu totul ignorate pana atunci……… Fie ca exemplul Dr. Samarian sa serveasca de indemn urmasilor pentru desavarsire ce am inceput noi”.

Bibliografie

1. IZSÁK, S. -Farmacia de-a lungul secolelor – Ed. St. Enc. Buc. 1979, 419 p.
2. Dr. Pompei Gh. Samarian, „Medicina si Farmacia in trecutul Romanesc (1382-1775)”, vol. I, Tipografia „Moderna” Calarasi – Ialomita, 1935, 438 pag;
3. Dr. Pompei Gh. Samarian, „Medicina si Farmacia in trecutul Romanesc (1775-1834)”Vol. II, Tipografia „Cultura”, 1938, 714 pag.;
4. Soporean Maria, „Pompei Gh. Samarian si Istoria Farmaciei din Moldova”, Al XI-lea Congres National de Farmacie, 8-10 octombrie 1998, Iasi, Romania.

Maria PASCU
Colegiul Farmacistilor Bacau

Rezumat
Documentele existente in Arhiva Nationala a judetului Bacau despre domeniul farmaceutic
au scos in evidenta modul cum a evoluat aceasta profesie in zona: infiintarea primelor farmacii si dezvoltarea retelei farmaceutice, corporatii ale farmacistilor de diverse tipuri (profesionale, culturale, filantropice), implicarea lor in rezolvarea problemelor sociale, politice.
Dintre multiplele documente studiate, voi prezenta in acest articol, diploma de „membru activ” al Societatii Farmacistilor din Romania. Pentru inceput, voi prezenta cateva date informative despre Societatea Farmacistilor din Romania, pentru a ilustra interesul si stradania farmacistilor de a adera la asemenea organisme profesionale.
 
Résumé
Les documents existants dans les Archives Nationales du District de Bacau, sur le domaine pharmaceutique, ont souligné comment la profession a évolué dans ce territoire: la mise en place des premières pharmacies et le développement du réseau des produits pharmaceutiques, les sociétés pharmaceutiques de divers types (professionnelles, culturelles, philanthropiques), leur implication dans la résolution des problèmes sociaux, politiques.
Parmi les nombreux documents étudiés, nous présentons dans cet article, un Diplôme de «membre actif» de la Société des Pharmaciens de la Roumanie. Tout d’abord, je vais présenter quelques données informative sur la Société des Pharmaciens de la Roumanie, pour illustrer l’intérêt et les efforts des pharmaciens à adhérer à ces organismes professionnels.

In anul 1874, in prima lege sanitara moderna a Romaniei, la articolul nr. 102, erau prevazute urmatoarele: „Colegiul farmacistilor din Bucuresti si gremiul farmaceutic din Iasi sunt si raman desfiintate”[5, pag. 62], [3, pag.101], [4, pag. 45], [7].
In continuare, la articolul 103 este prevazut modul in care farmacistii se pot asocia: „farmacistii dintr-o urbe, ori dintr-unul sau mai multe judete, pot forma o corporatie pentru cultivarea artei si a intereselor profesionale si pentru ajutor mutual. Statutele acestor corporatii, precum si contributia ce corporatia are a impune farmacistilor si elevilor pentru acoperirea cheltuielilor corporatiei, sunt supuse aprobarii ministerului de interne”[5, pag. 62].
Ca urmare acestor prevederi legale, farmacistii s-au reunit si au activat in diverse asociatii profesionale, stiintifice, culturale sau umanitare (ex. asociatia „Ajutorul” din Craiova, la care s-au afiliat farmacistii Elie Racovita si Christian Ellenberger din Bacau) [4, pag. 45].
Una dintre cele mai importante asociatii a fost Societatea Farmacistilor din Romania (SFR), fondata la 16 septembrie 1880, la Bucuresti [1, pag.135], [3, pag. 101], [2, pag. 171].
Spre deosebire de Societatea Farmacistilor Romani, infiintata in 1 octombrie 1869 la Bucuresti si recunoscuta oficial in data de 5 ianuarie 1870, al carei presedinte a fost Adolf Trausch (1836-1908) [1, pag. 134], care se adresa doar farmacistilor romani, degenerand prin apararea intereselor de grup, Societatea Farmacistilor din Romania se adresa tuturor specialistilor farmacisti, care isi exercitau profesia pe teritoriul intregii tari.
Primul presedinte al Societatii Farmacistilor din Romania a fost Andreas Frank (1815-1900), farmacist roman de origine germana [1, pag. 135], [3, pag. 108]. In anul 1887, in data de 25 aprilie, Teofil Witting a fost ales presedinte al societatii, urmeaza apoi Friederich W. Zürner (1828-1911), ales in data de 8 mai 1888 [10 (p.41,46,284)]. Andreas Frank va reveni ca presedinte al Societatii Farmacistilor din Romania in data de 9 mai 1891 [3, (pag. 119, 121, 127)].
Obiectivele societatii erau orientate spre perfectionarea invatamantului farmaceutic, a legii sanitare, a elaborarii taxei farmaceutice si a farmacopeei romane, in contextul evolutiei informatiilor din domeniu medico-farmaceutic.
SFR s-a preocupt de tiparirea si traducerea manualului de chimie organica al lui Richard Godeffroy, necesar studentilor. Lucrarea a aparut in 3 volume, in ianuarie 1883 si a fost tradusa de Adolf Trausch [3, pag. 111], [1, pag. 135].
Ca urmare a propunerilor si solicitarilor repetate la nivelul autoritatilor existente, in data de 15 decembrie 1890 s-au aprobat anumite modificari de preturi la taxa oficiala, iar in 1891 a aparut taxa medicamentelor pentru farmaciile Eforiei spitalelor si taxa medicamentelor farmaciilor militare [1, pag. 136]. De asemenea, Societatea Farmacistilor din Romania, a avut un rol decisiv in aparitia Farmacopeei Romane editia a III-a (1893).
Societatea a avut si un organ de presa, intitulat „Organul Societatii Farmacistilor din Romania, foaie pentru stiinta, arta si interesele farmaceutice”. Revista a aparut la 1 ianuarie 1881. Datorita lipsei fondurilor si a materialului publicitar, revista isi inceteaza activitatea in intervalul de timp 15 iulie 1888 – 15 septembrie 1894. Isi va relua activitatea sub denumirea de Revista Farmaciei si se    va edita pana in anul 1949 (nationalizarea farmaciilor) [1, pag. 135], [3, pag. 108].
N. I. Angelescu (1866-1942), in cadrul acestei asociatii a initiat infiintarea Bibliotecii Farmacistilor din Romania, care a fost fondata in data de 17 mai 1903 [1, pag. 136].
In activitatea sa, societatea a suferit anumite modificari sub influenta diversilor factori generati fie de interesele farmacistilor, fie de evolutia socio-economica a tarii.
Dupa 1 Decembrie 1918, cand s-a creat Romania Mare, idealurile farmacistilor au fost de se uni intr-o singura organizatie, care sa le reprezinte interesele pe intregul nou teritoriu al tarii. In adunarea generala a Societatii Farmacistilor din Romania din data de 15-17 februarie 1920, se propune pe ordinea de zi dezbaterea privind fuzionarea tuturor societatilor cu profil farmaceutic
[1, pag. 138]. La un an distanta, in 15-17 februarie 1921, SFR adopta modificarea statutului si denumirea in Asociatia Generala a Farmacistilor din Romania (AGFR) [1, pag. 139]. Vor adera la acest for, rand pe rand societati ale farmacistilor din Romania Mare. Fuziunea s-a facut lent, pana in anul 1923. AGFR a functionat pana in 11 octombrie 1930, cand s-a hotarat desfiintarea acesteia, revenindu-se la forma de colegiu [4, pag. 46].
Conform art. 399 din Legea sanitara (Legea „Moldovan”), promulgata in 1930, colegiul farmacistilor este recunoscut ca organizatie „unica profesionala”, cu sectiuni teritoriale. S-a creat astfel Colegiul General al Farmacistilor din Romania [4, pag. 46]. Acesta si-a desfasurat activitatea pana in luna mai 1949, cand a fost desfiintat de noile structuri politice si administrative instaurate dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial.
Diploma mai-jos prezentata, a apartinut farmacistului Alexander Kostkowski din Podu Turcului si reprezinta admiterea acestuia ca „membru activ” in randurile Societatii Farmacistilor din Romania, la data de 1 ianuarie 1883, conform art. 4 din „statute”.
Diploma este semnata de Andreas Frank, ca presedinte si de secretarul Teofil Witting.

In original, diploma are marimea de 45/37,50 cm.
Este un document exceptional, cu o prezentare artistica deosebita. In cele doua coloane laterale, prezentate pe un fod auriu, sunt incluse trei medalioane, de forma ovala, bordate cu „motivul labirintului”¹ , in care sunt inscriptionate elementele care definesc profesia de farmacist.
In primul medalion (dimensiuni: D = 4,50 cm , d = 3,50 cm), de pe ambele coloane este prezentat simbolul farmaciei, cupa si sarpele. In cel de-al doilea medalion (dimensiuni: D = 9 cm,
d = 5cm), pe coloana din stanga, este reprodus Esculap (parintele medicinei si farmacologiei), tinand in mana stanga un vas sub forma de cupa, iar cu mana dreapta se sprijina pe toiagul, in jurul caruia este sarpele. Simetric, este reprezentata Hygea, fiica sa, considerata ca fiind prima farmacista. Are in mana cupa si sarpele, in jurul piciorului cupei, avand capul aplecat spre deschiderea cupei.
In partea de jos, in ultimul medalion (aceeasi dimensiune ca primul medalion) sunt prezentate aparatura si vase specifice laboratoarelor farmaceutice. In medalionul din partea stanga este montat un aparat de distilat. Se observa sursa de foc, deasupra careia se afla pe un suport o retorta, in care este produsul de prelucrat, a carei tija este prinsa cu o clema Mohr, de un stativ. In partea dreapta, in ultimul medalion este prezentat un mojar cu pistil, suportul cu eprubete si un aparat de barbotat gaz.
In partea din mijloc, intre cele doua coloane se afla un chenar (dimensiuni: 23/22,50 cm), in care este inscriptionat textul diplomei, iar de jur-imprejurul acestuia este ghirlanda cu ramura de maslin. Urmeaza apoi semnaturile presedintelui si secretarului societatii. In partea de jos, este locul unde se aplica stampila societatii, marcat printr-un frumos desen.
Documentul este o marturie a modului cum isi exercitau arta farmaceutica inaintasii nostri profesionisti, idealurile pentru care luptau, reunindu-si eforturile in aceste forme de asociere.

Bibliografie

1. CARATA, Ana – Istoria Farmaciei, comparatii si schite de curs pentru studenti, Edit. Tehnoplast, Buc., 2010, pp. 134-136, 138-139;
2. COTRAU, Martian – Medicamentul de-a lungul vremii, Edit. Apollonia, Iasi, 1995, pag. 171;
3. LIPAN, V.I. – Istoria farmaciei romane in date, Edit. Farmaceutica, Buc., 2009, pag. 101, 108,111, 119, 121, 127;
4. PASCU, Maria – Farmaciile Orasului Bacau-Istorie si contemporaneitate, Edit. Rovimed
Publishers, Bacau, 2013, pp. 45-46;
5. SUTA, Alina Ioana, TAMAS, Oana Mihaela, CIUPALA, Alina, BARBULESCU Constantin, POPOVICI, Vlad – Legislatia sanitara in Romania moderna, Edit. Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca, 2009, pag. 62;
6. Arhivele Nationale, jud. Bacau, fond Colectii-Documente, cota 1/CXX, inv. 2667;
7. hiphi.ubbcluj.ro/elita_medicala/Legislatia_sanitara.pdf, accesat 02.01.2014;
8. istorie-edu.ro/istoriee/Ist_misc/Dict_C/exp_F.html, accesat 27.01.2014;
9. ro.wikipedia.org/wiki/Firul_Ariadnei, accesat 27.01.2014;
10. xxx-Colaboratori- Istoria Stiintelor farmaceutice in Romania – Ed. Med. Amaltea, Bucuresti, 1994, p.41,46, 284 p.

[1] Sintagma „firul Ariadnei” sau “motivul labirintului”, provenit din legenda , care spune c? Ariadna, fiica lui Minos ?i a Pasiphaei, l-a ajutat pe Tezeu în lupta cu Minotaurul, desf??urînd un fir de a?? de-a lungul labirintului, în care acesta era atras în lupt?, ar?tându-i ie?irea, reu?ind astfel s? îl salveze.Sintagma a primit diverse conota?ii; este un punct de referin?? în cultura mitologic?. Unul din în?elesuri se refer? la faptul, c? acest “fir” înlesne?te ie?irea din anumite situa?ii complicate precum un labirint, ceea ce poate fi valabil în domeniul farmaciei, prin care medicamentul te readuce la forma de s?n?tate din labirintul bolii [8], [9].

¹Laura-Cristina NICOLAE, ²Xavier SORNÍ ESTEVA, ³Ana CARATA
(^1,3Facultatea de Farmacie, Bucuresti; ² Presedinte SCHF, Barcelona)

Introducere
Colaborarea si relatiile stiintifice in domeniul Istoriei Farmaciei, constituie un subiect abordat de noi in mai multe numere ale acestei reviste [1-2;4-7]. In Octombrie 2013 [5], am publicat doua paragrafe din mesajul omagial al Presedintelui Xavier Sorní Esteva [8], despre cei 20 ani de fraternitate SRIF- SCHF (Societatea Romana de Istoria Farmaciei – Societatea Catalana de Istoria Farmaciei), 1993-2013.

In articolul de fata, prezentam integral mesajul Presedintelui, tradus din catalana in romana, de catre studenta noastra, NICOLAE Laura-Cristina, pentru care a facut apel si la dictionar special pe internet [10-12].

Introduction
La Collaboration et les relations dans l’histoire de la pharmacie, est un sujet que nous avons abordé dans plusieurs numéros de cette revue [1-2;4-7]. En Octobre 2013 [5], nous avons publié deux paragraphes du hommage du M. Président Xavier Sorní Esteva [8], sur les 20 ans de fraternité SRHP – SCHF (Société Roumaine de l’Histoire de la Pharmacie – Société Catalane de l’Histoire de la Pharmacie), de 1993 à 2013 [5].

Dans cet article, nous présentons l’intégralité du message du M. Président, traduit du catalan en le roumain par nos étudiante, Laura- Cristina Nicolae, pour laquelle, elle a fait appel au dictionnaire spécial d’internet [10-12].

„In Barcelona, pe data de 10 septembrie 1991, sase persoane, in frunte cu Dr. Ramon Jordi Gonzáles (1926-2007), au fondat Societatea Prietenilor Istoriei si Stiintei Farmaceutice Catalane (SAHCFC). Acestea au realizat primele statute si l-au imputernicit tot pe Dr. Ramon Jordi sa realizeze preluarea, scrierea si inregistrarea lor corespunzatoare catre autoritatile din Catalonia. Incepand cu data de 15 ianuarie 1992, noua asociatie era inscrisa la Directia Generala a Dreptului si Entitatilor Juridice, in Registrul Asociatiilor autoritatilor locale[1]. In anul 2005, asociatia a fost denumita Societatea Catalana de Istoria Farmaciei (SCHF).

La sfarsitul anului 1992 aparea primul numar al Buletinului (Butlleti SAHCFC), din care un exemplar a fost trimis in Romania, la Societatea Romana de Istoria Farmaciei (SRIF), societate la fel de tanara, infiintata pe data de 13 iunie 1991 [9].

Pe data de 25 februarie 1993 comitetul executiv al SAHCFC, sub conducerea Dr. Ramon Jordi Gonzàles, punea in discutie o scrisoare trimisa de Societatea Romana de Istoria Farmaciei. Aceasta era datata din 30 ianuarie si era semnata de secretarul Dr. Constantin Iugulescu (1924-2006). In scrisoare se facea referire la primirea Buletinului si la interesul pentru infratirea membrilor respectivelor societati, bazat pe similaritatea limbilor (catalana si romana) si pe radacinile comune. Din moment ce acest lucru nu era prevazut in Statutul SAHCFC, dar propunerea era interesanta, s-a hotarat sa i se faca presedintelui SRIF, Dr. Martian Cotrau, (1923-1998) urmatoarea propunere: „Distinsa Asociatie, SRIF, sa devina membru onorific al SCHF, iar SRIF sa acorde, in mod reciproc, o numire asemanatoare pentru Societatea catalana”. Aceasta mutualitate obliga la un schimb de corespondenta si lucrari, si ne oferea oportunitatea de a ne cunoaste, dupa posibilitatile fiecarei Societati, prin intermediul respectivelor Buletine sau prin alte mijloace. Odata ce s-a realizat intelegerea, trebuia sa inceapa actiunile de cunoastere[2].

Propunerea SAHCFC era ca o asociatie sa fie membra a celeilalte, propunere mai avantajoasa decat a calitatii reciproce de membru a fiecarei societati separate. Pe de alta parte, SRIF a venit rapid cu o propunere ca toti membrii unei societati sa fie de asemenea si membri ai celeilalte, cu conditia ca, acestia sa nu renunte la platirea cotizatiei de membru, avand anumite limitari; ca de exemplu, sa nu poata sa ocupe posturi de conducere in cealalta societate. Astfel, la reuniunea comitetului executiv a SAHCFC de pe data de 16 martie 1993, presedintele Ramon Jordi, a facut referire la o alta scrisoare primita de la SRIF, care propunea un schimb de experienta intre membri. Se stabilea ca „in orice caz sa fie doua Societati care sa fie membre una a celeilalte”[3]. In final, actul de infratire este valabil si urmareste aceeasi linie propusa de catre SRIF.

In numarul 1-2 din luna iunie, anul 1993, al revistei romanesti Farmacia (Vol XLI) deja erau detaliate relatiile de infratire stabilite intre SRIF si SAHCFC [3].

In anul 1994, in cadrul Adunarii Generale a SAHCFC de la data de 23 martie, presedintele Dr. Ramon Jordi, anunta ca “Societatea Romana de Istoria Farmaciei s-a afiliat la Societatea noastra si in mod asemanator SAHCFC a devenit membra a Societatii Romane de Istoria Farmaciei. S-a realizat un schimb de protocoale si conditiile de aderare care au fost incluse in arhiva celor doua societati. Au fost trimise carnetele si insignele SAHCFC, societatii romanesti”[4].

Buletinul (BSAHCFC) numarul 5, din aprilie 1994, a fost dedicat in exclusivitate infratirii celor doua societati. Scopul publicatiei era sa includa: continutul protocolului, atat in romana precum si traducerea in catalana realizata tot de catre romani, un mesaj amabil in franceza din partea SRIF adresat membrilor SAHCFC, precum si relatiile dintre membrii celor doua societati reunite[5].

Infratirea a starnit un remarcabil entuziasm intre membrii celor doua Societati si o mare dorinta de cunoastere, atat in plan personal, cat si cultural. Un bun exemplu l-a  reprezentat participarea a doi membri SRIF la a II-a Conferinta de Istoria Farmaciei, organizata de SAHCFC ce a avut loc la Girona, pe data de 20 si 21 mai 1995: Constanta Rizescu si Gratiela Serbanescu.

Constanta Rizescu, reprezentantul SRIF, in timpul unei cuvantari la a II-a Conferinta de Istoria Farmaciei (Girona, 1995)

Un alt bun exemplu al acelui entuziasm initial l-a reprezentat reuniunea membrilor celor doua Societati, in septembrie 1995, la Paris cu ocazia Congresului International de Istoria Farmaciei. Initiativa a venit din partea SRIF, si mai precis, din partea Secretarului, Dr. Constantin Iugulescu. Reuniunea, foarte informala, a fost realizata fara o ordine de zi si fara comunicari.

De atunci au trecut multi ani. Principalii autori ai infratirii deja ne-au parasit: Martian Cotrau (1923-1998), Constantin Iugulescu (1924-2006) si Ramon Jordi González (1924-2007).  Dar noi ramanem continuatorii, pe langa bogata activitate si recunoastere, mostenirea lor, o mostenire pe care  membrii celor doua Societati, in ciuda distantei geografice, dificultatile normale de limbaj si de timpurile care s-au schimbat, au dorit si au stiut sa o pastreze, uneori aproape constant, dar mereu cu sentimentul viu si cu o mare dorinta de schimb de experienta, in special de publicatii si corespondenta.

Cand am inceput in urma cu un an sa ne gandim la sarbatorirea celei de-a 20-a aniversare  (2013), reactia SRIF a fost una de entuziasm. In numarul din luna  martie 2013 al revistei medico-farmaceutice Galenus, au fost publicate doua importante lucrari despre infratirea SRIF-SCHF, una avand ca autori pe Ana Carata, presedinte de onoare si secretar general SRIF si Constanta Rizescu, membru de onoare SRIF, si alta redactata de Laura Constandache, de asemenea membru SRIF. Cu ocazia celei de-a XXII Reuniune Nationala de Istoria Farmaciei a SRIF, sarbatorita de pe 4 pana pe 6 aprilie 2013 la Iasi, o intreaga masa de comunicari a fost organizata pentru a 20-a aniversare de infratire SCHF-SRIF.

Comitetul executiv al SCHF si in special conducerea Revistei Societatii Catalane de Istoria Farmaciei, raspunzand dorintei deosebite din partea SRIF, a decis publicarea comunicarilor aniversare, referitoare la colaborarile conducerilor celor doua societati [8].

Rezultatul a fost publicarea celor patru articole in limba franceza, de la inceputul Revistei [indice 8, p.9-26];  toate aceste articole sunt deosebit de interesante pentru ca ofera o perspectiva asupra viziunii romanesti privind unele evenimente, pe care de 20 de ani le impartasim” (Xavier SORNÍ ESTEVA, Iunie 2013).

Masa festiva de inchidere a celei de-a II-a Conferinta de IstoriaFarmaciei. Girona, 21 mai 1995. In primul plan, Gratiela Serbanescu (in stanga) si Constanta Rizescu (in dreapta), membri ai SRIF. In planul din spate, Dr. Ramon Jordi, presedintele SAHCFC, insotit, in partea sa dreapta, de Dr. Xavier Sorní, presedintele Conferintei si de Dna. Isabel Bonjoch, sotia Doctorului Jordi si membru fondator al Societatii; in partea sa stanga de Dna. M. Àngels, presedintele Colegiului Farmacistilor din Girona, si de Dr. Josep M. Massons.

Bibliografie

1. Ana CARATA, Constanta RIZESCU, Laura Nicolae – Colaborare internationala in domeniul Istoriei Farmaciei. 20 ani de infratire, SRIF-SCHF – Galenus nr.67/Martie 2013, p.71-72;
2. Ana CARATA, Constanta RIZESCU, - L’influence de l’école française sur le progrès scientifique et dans la litterature pharmaceutique de Roumanie –Rezumat, LO52, 41 International Congres of Hist. Of Pharm. Paris, 10-14 Sept.2013, p.74; in extenso Galenus nr.72/Septembrie 2013, p. 67-71; in extenso http://www.41ichp.org
3. C. IUGULESCU, Martian COTRAU – Protocol de infratire SAHCFC-SRIF – Farmacia, Vol. XLI, nr.1-2, Iunie 1993;
4. NICOLAE Laura–Cristina, CARATA  Ana, Constanta RIZESCU – Collaboration scientifique française –roumaine. Note 1. Index Médico-Pharmaceutique- Galenus nr.72/Septembrie 2013, p. 73-74;
5. NICOLAE Laura–Cristina, CARATA  Ana, Constanta RIZESCU, Antonia CARACAS – Conf. Dr. Farm. Z. St. Farsirotu si C. Iugulescu, doi promotori ai Istoriei Farmaciei romanesti - Galenus nr.73/Octombrie 2013, p. 71-72;
6. Constanta RIZESCU, Ana CARATA – Comment j’ai découverte la Roumanie – Témoignage d’amitie et d’admiration d’un pharmacien français pour la Roumanie – Galenus nr.66/Ian.-Febr. 2013, p.69-71;
7. 7. Constanta RIZESCU, Ana CARATA – Colaborare stiintifica si prietenie Bucuresti-Chisinau, Chisinau-Bucuresti – Galenus nr.71/August 2013, p. 72-74;
8. Xavier SORNÍ ESTEVA– Vint anys d’agermanament amb la Societat Rumana d’Història de la Farmàcia, Revista de la Societat Catalana d’Història de la Farmàcia, Anul 8, Nr. 23, Agost 2013, p. 5-8; 9-26;
9. Buletinul Societatii Prietenilor Istoriei si Stiintelor Farmaceutice Catalane (BSAHCFC), 1 (1) 4-5 (1992).
10. http://www.catalandictionary.org/en/search/
11. http://mymemory.translated.net/
12. https://translate.google.ro/

(Le compte-rendu du livre Nicolae C. Paulescu – l΄homme et son œuvre médicale, 2-ème édition, 2009, lʼauteur Dr. Constantin Angelescu)

Farmacist primar Maria SOPOREAN, Dr. Biol. Iuliana CRIȘAN, Prof. univ. Ana CARATĂ, Prof. Expert ONUDI Constanța RIZESCU

(Société Roumaine de lʼHistoire de la Pharmacie, acarata@yahoo.com)

Resumé

Dans ce livre (une monographie), publié par Dr. Constantin Angelescu, on présente le savant roumain, l´homme de culture Nicolae C. Paulesco, celui qui a aimé la littérature, l´histoire, l´art, la musique et qui a été un bon patriote. Dans ce livre, nous pouvons également connaître l´histoire du médicament insuline et la priorité de Paulesco dans ce problème.

A l΄occasion de la réunion de la Société Roumaine de l΄Histoire de la Pharmacie (SRHP), Section de Bucarest, de 27 Novembre 2010, a été présenté le compte-rendu du livre Nicolae C. Paulescu – l΄homme et son œuvre médicale, écrit par son neveu – Dr. Constantin Angelescu.

Les réalisations dans la médecine roumaine et internationale du XIX-e siècle et la personnalité de N. Paulesco ont suscité beaucoup de discutions et commentaires.

Le livre auquel nous faisons référence dans lʼarticle, riche en dates d΄importance scientifique, a été présenté par le rapporteur avec passion et une grande reconnaissance, quand on parle d΄une telle personnalité.

Mots clés: personnalités roumaines et français, recherche scientifique de niveau national et international

Rezumat

Doctorul C. Angelescu prezintă, în această monografie, savantul și omul de cultură care a fost Nicolae Paulescu (1869-1931), cel care a iubit literatura, istoria, arta, muzica și care a fost un bun patriot. Totodată, din această monografie, cunoaștem date importante despre insulină și despre prioritatea lui N. Paulescu în descoperirea acestui medicament.

La sesiunea de comunicări științifice, SRIF-Secția București din 27 noiembrie 2010, între comunicările verbale înscrise în program, s-a prezentat și recenzia cărții „Nicolae C. Paulescu – l΄homme et son œuvre médicale”, a doua ediție, 2009 (N. Paulescu – Omul și opera sa medicală), publicată de nepotul său, doctorul C. Angelescu. Realizările deosebite în medicina românească și internațională a secolului al XIX-lea și personalitatea lui N. C. Paulescu au suscitat multe discuții și comentarii.

Cartea la care noi facem referire în acest articol, bogată în date de importanță științifică, a fost prezentată de către referent, cu pasiune și recunoștință, când este vorba despre o asemenea personalitate.

Cuvinte cheie: personalități române și franceze, cercetare științifică de nivel național și internațional

*

*          *

N. Paulesco est né à Bucarest le 30 octobre 1869. Il a eu une culture générale solide et une intelligence remarquable, il avait des compétences particulières vers les sciences naturelles, physiques et chimiques. Après les études de lycée en Roumanie, en l΄automne de l΄année 1888, il partit pour Paris et entra à la Faculté de Médecine.

Après trois ans de travail assidu, en 1891 il passa brillamment le concours de lʼexternat et il choisit le service médical dans l΄Hôpital l΄Hôtel-Dieu du Perpétuel Secoure; ici, il fit la connaissance du professeur Étienne Lancereux, un clinicien renommé, qui était le Chef de lʼHôpital. Dans son activité à Paris, jusqu΄au 1900, an par an, il finalisa plusieurs études universitaires.

Il a obtenu beaucoup de titres et a été chargé avec diverses fonctions, comme suit:

– 1894, il est accepté comme interne à l΄Hôpital l΄Hôtel-Dieu; ici, Paulesco a développé une méritoire activité scientifique, par nombreux communications et publications dans les revues médicales françaises;

– 1897, il a obtenu le titre de docteur en médecine et, à la fois, le titre de médecin adjoint, dans le même lʼhôpital; dans cette année, il a été chargé avec les attributions du secrétaire de rédaction au „Journal de Médecine Interne”, revue qui apparaît sous la direction du professeur É. Lancereux;

Étienne Lancereaux and N. Paulescu

Ultima fotografie a lui Paulescu împreună cu Lancereaux, la Paris, în 1905

– dans le même an, 1897, il a obtenu le Certificat d΄Études Supérieures en Chimie biologique;

– en 1898, il a finalisé les Études Supérieures en Physiologie générale et il a obtenu le Certificat d΄attestation; dès 1898, le professeur A. Dastre a trouvé en Paulesco des qualités exceptionnelles de chercheur scientifique; par conséquence, Paulesco a été associé aux laboratoires de physiologie de la Sorbonne et lui a été confié l΄étude des certains problèmes de spécialité, parmi lesquels le produit actif de la sécrétion interne du pancréas;

– en 1899, il est Docteur en Sciences Naturelles, à Paris;

– en 1900, il est revenu à Bucarest et son activité à la revue médicale a cessé;

– en 1901, l΄Université de Sorbonne a lui fait l΄honneur avec le titre de Docteur de l΄Université de Sorbonne;

– pour sa activité en France, le Ministère de l΄Instruction Publique lui a décerné le titre d΄Officier de l΄Académie, lui remettant les Palmes Académiques (décoration instituée en 1808, pour récompenser les services rendus dans l΄enseignement, aux lettres, aux arts) [1]. Grâce au prestige acquis dans l΄activité de l΄hôpital et dans le laboratoire, on a proposé à Paulesco d΄accepter le poste de professeur de médecine à l΄Université de Fribourg (Suisse). Il a refusé parce quʼil a préféré de travailler dans sa patrie.

N.C. Paulescu, la începutul carierei sale

de profesor la Catedra de fiziologie din

Bucureşti

– depuis son retour à Bucarest, il a été nommé, en 1900, professeur agrégé de Physiologie à l΄Université, à la Faculté de Médecine;

– en 1904, il a été professeur définitif de cette discipline. Par son talent pédagogique, il a fait cette discipline la plus attirante; en parallèle, il a déployé une activité clinique, donnant gratuitement des consultations médicales au dispensaire (Boulevard des Aviateurs) à Bucarest.

Il a eu des excellentes contributions dans la recherche scientifique d΄endocrinologie. Il a étudié cliniquement et expérimentalement les glandes thyroïdes, les glandes surrénales et pour la première fois il a effectué une hypophysectomie par la voie temporale. Il a préparé un extrait surrénal contenant l΄adrénaline, qui sera isolé un peu plus tard par Takamine avec le simple moyen d΄alcalinisation.

L΄activité scientifique d΄endocrinologue a culminé dans le domaine de physiologie du pancréas. En collaboration avec le professeur Dastre, en 1899, à Sorbonne, il a isolé un produit actif de la sécrétion interne du pancréas. En 1916, il a réalisé un extrait hydraté de pancréas, qu΄il a injecté à un chien devenu diabétique à la cause de l΄extirpation du pancréas. L΄effet hypoglycémiant obtenu a été publié en 1920 dans son deuxième volume du Traité de la Physiologie Médicale.

▪ En 1921, depuis le 24 avril jusqu΄au 23 juin, Paulesco a présenté, à la Section Roumaine de la Société de Biologie de Paris, quatre communications sur l΄action hypoglycémiante de l΄extrait pancréatique, dénommé pancréine.

▪ Le 22 juin 1921, il a envoyé aux Archives Internationales de Physiologie de Liège (Belgique) son article intitulé Recherches sur le rôle du pancréas dans l΄assimilation nutritive. L΄article a été publié après deux mois, en août, le même année.

▪ Le 10 avril 1922, Paulesco a obtenu le Brevet de l΄Invention Nº 6254 avec le titre Pancreina și procedura de fabricație (Pancréine et la procédure de sa fabrication), de la part du Ministère de l΄Industrie et du Commerce de Roumanie. Ses demandes de préparer le précieux produit dans les laboratoires industriels n΄ont pas donné des résultants. A cause du manque des ressources dans le pays, il n΄a pas réussi à appliquer son invention.

▪ En 1922, après huit mois de la parution du travail de Paulesco, deux jeunes canadiens, Banting Frederick Grant (1891-1941), au début de sa carrière, et Best Charles Herbert (1899-1978), étudiant ayant une seule année de faculté, qui travaillaient dans le laboratoire du professeur Macleod (1836-1935) à l΄Université de Toronto, ont publié leurs résultats obtenus dans la hyperglycémie des chiens diabétiques, en utilisant un extrait pancréatique.

Dans la bibliographie des deux canadiens ont été mentionnées les communications de Paulesco à la Société de Biologie de Paris. Mais le Prix Nobel en Médecine pour l΄année 1923 a été décerné aux canadiens, Banting (qui a effectué les récherches sur un chien) et Macleod, dans le laboratoire duquel ont été effectuées les experiences.

Paulesco, sûr de la justesse de sa cause, a formulé plusieurs protestations, mais sa demande n΄a pas été satisfaite. Le décernement du Prix Nobel aux canadiens a été désapprouvé par de nombreux hommes de science contemporains.

Le professeur N. C. Paulesco est décédé le 19 juillet 1931 à Bucarest et son tombeau se trouve dans le cimetière Bellu; son monument funéraire, une œuvre d´art du sculpteur Dimitrie Paciurea (1873-1932), „Tète du Christ“, inclut les mots: „Père, pardonne-leur, car ils ne savent pas ce qu’ils font“. (n.n. „Pardonnez, mais n´oubliez que la vérité de la découverte d´INSULINE doit triompher“).

Mormântul familiei lui N. C. Paulescu

(fotografie realizată la data de 21 octombrie 2007)

Cimitirul Bellu, București

Le rétablissement et la reconnaissance de la vérité se sont produits, presque 50 annés après. A l΄occasion du VIIe Congrès de la Fédération Internationale du Diabète, le Président de la Société des Maladies de Nutrition et Diabète de Roumanie, le professeur Ioan Pavel, membre correspondant de l΄Académie de la R.S.R., a soulevé le problème de la priorité de Paulesco, mais sans succès.

A l΄appui de cette priorité, sont apparus des articles signés par des personnalités de la diabétologie universelle: Rolf Luft (Suède), le président du Comité Nobel pour la Physiologie et la Médecine; Minon Rodriguez (l΄Espagne), le président de la Fédération Internationale de Diabète (FID) et de la Société Espagnole du Diabète; le professeur H. Bour (France), le Chef de la Clinique Médicale de l΄Hôpital l΄Hôtel-Dieu, le président adjoint de la FID, des autres personnalités.

Paulesco est le collaborateur du professeur Lancereaux au Traité de Médecine, quatre volumes, plus de 3900 pages. Également, il a publié en français le Traité de Physiologie Médicale en trois volumes, en 1919-1921. En 1930, il a publié seul le Traité de Médecine, IV-ème volume – Pathologie Générale, avec 676 pages.

C. Angelesco, l΄auteur de ce livre, nous présente le savant roumain Paulesco, qui lisait en original des ouvrages de la littérature classique latine et hellénique. Il a été un bon chrétien et a soutenu Dieu comme l΄essence primordiale de la vie. Il a resté un bon patriote jusqu΄a la fin de sa vie.

Épilogue

En 1990, le professeur Nicolae C. Paulesco a été elu membre de l΄Académie Roumanie, post-mortem.

Cette année, 2016, sera la 85ème commémoration de sa mort, mais nous savons quʼil vit encore à travers chaque malade diabétique traitée par insuline. En 2016, se sont accomplis 95 années (1921 du avril au 23 juin) depuis que Paulesco a présenté des communications scientifiques sur l´action de l´extrait pancréatique, à la section roumaine de la Société de Biologie de Paris. Également, il a envoyé aux Archives Internationales de Physiologie de Liège (le 22 juin 1921) un article exhaustif intitulé Recherches sur le rôle du pancréas dans l´assimilation nutritive.

En tant que pharmaciens, nous connaissons bien l´importance de ce médicament dans le traitement du diabète sucré et nous espérons que le monde scientifique médicale fera justice en soutenant la cause du Professeur Nicolae Paulesco.

(Rédaction soignée par: Prof. Dr. Ph. Ana CARATA et Dr. Ch. Constantza RIZESCU)

Bibliographie

1. C. ANGELESCU, Nicolae C. Paulescu – omul şi opera sa medicală, Ed. Vremea, București, 2009, (292).
2. C. IONESCU-TÎRGOVIŞTE, Diabetul zaharat: epoca modernă dintr-o perspectivă istorică (Diabetes mellitus: present by historical perspective). INDNBM „N. C. Paulescu”, București, Practica Medicală – Vol. 10, Nr. 3(40), An 2015, 217.
3. N. PAULESCO, Traité de Physiologie Médicale, 1920, vol II.
4. N. PAULESCO, Traité de Médecine, IV-ème volume – Pathologie Générale, Ed. Impression École d΄Infanterie Militaire, Sibiu, 1930.
5. Maria SOPOREAN, Recenzie – Nicolae C. Paulescu – omul şi opera sa medicală, Ed. Vremea, Bucarest, 2009 (292) (Autor: C. Angelescu), SRIF, Secția București, 27 XI 2010.
6. MDE – Mic Dicționar Enciclopedic, Ed. Șt. Enc. 1986, ediția III-a, 1242, (1908).
7. PETIT LAROUSSE, 1993, pp. 1574 (1784).

Dr. farm. prim. Aurora Toma, București, 28 ianuarie 2016

Luni, 11 ianuarie 2016, după orele prânzului, sufletul celui care a fost dl. dr. farm. prim. Victor Zarchievici jr. s-a mutat la Domnul.

Pentru unii, a fost coleg de facultate, pentru alții, coleg la Institut (ICSMCF), iar după Revoluție, pentru câțiva ani, Președinte al Colegiului Farmaciștilor București sau manager al unuia dintre primele depozite farmaceutice particulare înființate. Dar a fost și cadru didactic, calitate foarte dragă sufletului său, în toate cazurile în calitate de prieten, foarte bun coleg, exigent și aspru în ceea ce privește ținuta profesională, datorită propriei sale pregătiri profesionale, intelectuale și culturale de înaltă valoare. FARMACIST model pentru mine, personal, pentru verticalitatea de care dădea dovadă în apărarea profesiei.

S-a născut la data de 2 iunie 1941 în București, fiind fiul farmacistului și omului de litere Victor Zarchievici senior.

După efectuarea studiilor primare, gimnaziale, liceul și scoala postliceală sanitară, a absolvit Facultatea de Farmacie din București, în anul 1968. A început cariera de farmacist în farmacie de spital și farmacie publică, apoi, la ICSMCF (în prezent Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale), unde timp de 20 ani (01.11.1972 – 03.04.1992) a fost cercetător principal și sef de laborator de microproducție (la a cărui înființare, organizare și conducere a luat parte activ).

Din această poziție, potrivit CV-ului propriu, a obținut 5 brevete de invenție, a comunicat și publicat peste 40 de lucrări științifice, a avizat produse noi și metode de analiză, a participat la redactarea unor monografii componente ale farmacopeei române, a contribuit la formarea și specializarea farmaciștilor. În perioada cât a lucrat la ICSMCF, a obținut titlul științific de doctor în științe medicale, specialitatea Farmacie, și, apoi, calitatea de persoană calificată, conform reglementărilor Ministerului Sănătății.

A urmat și a susținut, la rândul său, cursuri privind metode de separare în chimia analitică, metode de preparare și condiții de conservare a formelor farmaceutice.

Din 01.05.1992 până la data de 30.03.2001, a fost Directorul firmei GEROMED, pe care a înființat-o având ca obiect de activitate înregistrarea, importul, depozitarea și distribuția medicamentelor firmei CT Berlin și ale altor firme germane. În această perioadă, a promovat și distribuit pe piața farmaceutică românească peste 20 de medicamente generice din Germania.

Din martie 2001, după decesul farmacistului șef, până în anul 2008, a preluat conducerea și a fost proprietarul unic al FARMACIEI COLȚEA FARM, unitate farmaceutică înființată imediat după Revoluția din decembrie 1989, împreună cu soția sa, dna farm. prim. Georgeta Zarchievici (? – 2000).

Din anul 2009 până în 2011, a fost lector la Universitatea ,,Vasile Goldiș’’ din Arad, unde a susținut cursul de chimie farmaceutică.

Din anul 2013 până în octombrie 2015, cu unele întreruperi din cauza stării acute a bolii, a predat, la Universitatea ,,Titu Maiorescu’’ din București, două cursuri: Chimie analitică și Farmaceutică – Propedeutică.

În paralel cu activitatea profesională, a fost o prezență foarte activă în activitatea de înființare, organizare și conducere a Colegiului Farmaciștilor. A fost între membrii fondatori ai Colegiului Farmaciștilor din România, care a luat ființă în anul 1990, apoi a fost Președinte al Colegiului Farmaciștilor din București, în perioada 1993-1997.

Din această poziție, am participat împreună cu alți colegi, alături de domnia sa, la numeroase întâlniri cu reprezentanții politici ai zilei ‒ prim-ministrul, miniștri ai sănătății, secretari de stat de la sănătate și de la finanțe ‒ pe care i-am ,,învățat” ce ar trebui să facă în funcțiile în care erau vremelnic așezați, dar și care nu prea doreau să facă ceva.

Dorința noastră era de a scoate profesia și farmacia din umbra în care fostul regim o așezase, aceea de vânzători în magazine de medicamente ‒ așa cum se exprimă la un moment dat Elena Ceaușescu, care afirma că „este nevoie de mai multe centre de lapte și de pâine decât de farmacii” (sună cam asemănător unui slogan al zilei ‒ „mai multe spitale decât biserici!”), ca și cum cineva era contra înființării centrelor de pâine și de lapte, ca și contra celor de astăzi, să înființeze spitale – știut fiind că au fost desființate de Guvern, prin Ministerul Sănătății, iar bisericile se construiesc cu banii enoriașilor cu mai mare sau mică dare de mână.

Se dădea o bătălie aproape zilnic la Guven, la ministere, la radio și la TV pentru a așeza profesia în locul cuvenit, întocmind materiale, memorii, proiecte de lege prin care să se legifereze această activitate după modelul european și în acord cu tradiția profesională interbelică, pe ambele cunoscându-le foarte bine dl. dr. farm. Victor Zarchievici jr.

Am fost alături foarte mulți ani și în activitatea social-filantropică a Colegiului Farmaciștilor din București, care împreună cu Sectorul Opera de Caritate al Patriarhiei Române a înființat Așezământul Vasiliada, din conducerea căruia a făcut mereu parte încă de la început.

Domnul dr. farm. Victor Zarchievici, prin ținuta sa verticală, dată de o puternică structură psihică și de educație, cu solide cunoștințe profesionale, intelectual-culturale de valoare, un vizionar privind evoluția sau involuția profesiei, cu un verb acid la adresa celor care se erijau în substituenții farmacistului, dar și cu un extraordinar simț al umorului, chiar și în momente dificile, este imaginea omului pe care eu o voi păstra mereu în memoria mea afectivă.

Nu voi încheia fără a aduce în atenție și amintirea pioasă a frumoasei și devotatei sale soții, dna farmacist primar Georgeta Zarchievici, care i-a stat alături, atât în viața de familie, cât și în cea profesională, până în anul 2000 când s-a mutat la Domnul.

Autor: Acad. Prof. Dr. Docent DUMITRU DOBRESCU, UMF „Carol Davila”, București. Membru corespondent al Academiei Române, Membru titular al Academiei de Științe Medicale

„A cerceta înseamnă a vedea ceea ce au văzut toți și a gândi așa cum nu a gândit nimeni.” (Albert Szent-Gyorgyi, „Bioenergetica”, 1957, citat de autor)

Rezumat

Eseul de față este inspirat de existența unei concepții personale a autorului cu privire la homeopatie. Conform acestei concepții, HOMEOPATIA = FARMACOLOGIA HOMEOPATĂ = FARMACOLOGIA ECOLOGICĂ.

Autorul pornește de la ideea că medicamentul homeopat este condiția indispensabilă pentru existența homeopatiei, baza pe care este conceput și construit întregul edificiu al homeopatiei. Totodată, este demonstrată analogia evidentă dintre medicamentul homeopat și cel alopat. Întrucât homeopatia este sinonimă cu farmacologia homeopată, este, evident, mai mult decât o „metodă terapeutică” sau o „medicină alternativă”, așa cum, în mod greșit, a fost și încă este concepută.

În lumina noii descoperiri, ea este o știință medicală, știința medicamentului homeopat. Această idee justifică o analiză mai largă a conceptului de medicament și a celor două forme concrete de existență a acestuia (medicament alopat și medicament homeopat).

Analiza demonstrează fapte și realizări definitorii din perioada de la finele secolului al XVIII-lea și din epoca actuală („Trecut”), la începutul secolului al XXI-lea („Prezent”). Pe baza datelor din aceste două capitole, autorul propune o incursiune în viitor („Perspective”). Eseul scoate în evidență faptul că bazele conceptuale ale farmacologiei homeopate experimentale au fost puse de Hahnemann, iar bazele farmacologiei homeopate ca știință medicală, de autorul eseului.

În această primă Notă, prezentăm numai Introducerea și punctul 1, Cunoaștere și cercetarea științifică.

Cuvinte cheie: alopatie, homeopatie, farmacologie homeopată, farmacologie ecologică

Résumé

Cet essai est inspiré par l’existence dh point de vue personnel de l’auteur sur l’homéopathie. Selon ce point de vue, lʼHoméopathie = la pharmacologie homéopathique = la pharmacologie ecologique.

L’auteur part de l’idée que le médicament homéopathique est la condition préalable à l’existence de l’homéopathie, la base sur laquelle est conçu et construit tout l’édifice en homéopathie. En même temps, est démontrée et évidente lʼanalogie entre le médicament allopathique et celui homéopathique. Étant donné que lʼhoméopathie est synonyme à la pharmacologie homéopathique, elle est, évidemment, plus qu’une „méthode thérapeutique” ou „une médecine alternative” comment, erronément, elle était et est toujours conçue.

À la lumière de ces nouveaux résultats, elle est une science médicale, la science du médicament homéopathique. Cette idée justifie une analyse plus large du concept du médicament et des deux formes concrètes de son existence (le médicament allopathique et le médicament homéopathique).

L’analyse démontre des faits et des réalisations définissant au cours de la fin du XVIIIe siècle et l’ère actuelle („le Passé”), au début du XXI siècle („Présent”). Sur la base des données de ces deux chapitres, l’auteur propose une incursion dans l’avenir („Perspectives”). L’essai met en évidence que les fondements conceptuels de la pharmacologie homéopathique expérimentale ont été faites par Hahnemann et les bases de la pharmacologie homéopathe, en tant que science médicale, par l’auteur de l’essai.

Dans cette première Note, nous ne présentons que l’Introduction et le point 1, Le savoir et la recherche scientifique.

Mots-clés: allopathie, homéopathie, pharmacologie homéopathique, pharmacologie écologique

INTRODUCERE. Acest eseu este gândit și construit având la bază o concepție fundamentală privind progresul în cercetarea științifică și în cunoașterea umană, concepție exprimată magistral de biochimistul american de origine maghiară Albert Szent-Gyorgyi, în lucrarea sa „Bioenergetica” (1957): „A cerceta înseamnă a vedea ceea ce au văzut toți și a gândi așa cum nu a gândit nimeni”. Pentru eseul nostru, pornesc de la „ceea ce au văzut toți”, și anume că tratamentele homeopate se fac prin prescrierea medicamentelor homeopate. Dar gândesc „așa cum nimeni nu a gândit”: că medicamentul homeopat este condiția indispensabilă pentru existența homeopatiei, este baza pe care este construit întregul edificiu al homeopatiei.

Evidențierea realității medicamentului homeopat este, totodată, evidențierea existenței unui al doilea tip de medicament, alături de cel utilizat în mod curent în terapeutica din toată lumea, medicamentul alopat. Numele comun de medicament, pentru cele două forme concrete de existență a lui, este expresia unui concept comun de medicament. Cele două forme ale medicamentului sunt analoge (au origine, funcții, structură asemănătoare).

Pe de altă parte, este cunoscută existența științei medicale a medicamentului alopat, farmacologia (alopată). Prin analogie, trebue să existe și o știință a medicamentului homeopat, farmacologia homeopată, despre care, din păcate, încă nu s-a vorbit, dar care va trebui să intre cât mai repede în patrimoniul științific internațional, pentru restabilirea adevărului și repararea uneia dintre marile greșeli ale medicinii.

Din cele expuse rezultă că există o singură farmacologie, ca expresie a conceptului unic de medicament, cu două ramuri, corespunzătoare celor două tipuri de medicament. Eseul de față conține o analiză a homeopatiei de pe pozițiile farmacologiei, analiză din care au reieșit concluzii de mare interes. Organizația Mondială a Sănătății definește medicamentul ca „orice substanță sau produs utilizat sau destinat a fi utilizat în vederea modificării sau studierii unui sistem fiziologic sau unei stări patologice, în interesul subiectului căruia îi este administrat”.

Legea fundamentală generală a medicamentului, care nu cunoaște nicio excepție, este: „medicamentul acționează asupra funcțiilor organismului, pe care le modifică în sens pozitiv (stimulator) sau negativ (inhibitor)”. Eseul de față conține o analiză a homeopatiei de pe pozițiile farmacologiei, analiză din care au reieșit concluzii de mare interes. Niciun medicament nu poate crea funcții noi în organism. Subliniez că definiția medicamentului și legea lui fundamentală generală sunt aceleași, atât pentru medicamentul alopat, cât și pentru cel homeopat. Acțiunile fiecăreia dintre cele două forme concrete de medicament se manifestă ca expresii ale celor două legi fundamentale specifice, care se subordonează legii fundamentale generale a farmacologiei.

Medicamentele alopate acționează pe baza „legii contrariilor” și a „legii dozelor ponderale”, care sunt legi fundamentale ale farmacologiei alopate. Din punctul de vedere al practicii medicale, ALOPATIA este o metodă terapeutică și înseamnă TERAPIE CU MEDICAMENTE ALOPATE sau FARMACOTERAPIE ALOPATĂ. Din punct de vedere științific, ALOPATIA este FARMACOLOGIA MEDICAMENTELOR ALOPATE. Aceasta cuprinde toate cunoștințele despre medicamentele alopate, în afară de Farmacoterapie și Farmacocinetică, Farmacodinamie, Farmacotoxicologie, Farmacografie, Farmacoepidemiologie. Aceste capitole sau subramuri ale farmacologiei s-au format în timp, ca urmare a creșterii enorme a volumului și diversității cunoștințelor despre medicamente. Din punct de vedere conceptual, ALOPATIA este o doctrină medicală bine definită (doctrină = totalitatea principiilor unui sistem științific). Medicamentele alopate acționează pe baza „legii contrariilor” și a „legii dozelor ponderale”, care sunt legi fundamentale ale farmacologiei alopate. Medicamentele homeopate acționează pe baza „legii similitudinii” și „legii dozelor subponderale și/sau infinitezimale”, care sunt legi fundamentale ale farmacologiei homeopate.

Din punctul de vedere al practicii medicale, HOMEOPATIA este o metodă terapeutică și înseamnă TERAPIE CU MEDICAMENTE HOMEOPATE sau HOMEOTERAPIE sau FARMACOTERAPIE HOMEOPATĂ. Din punct de vedere științific, HOMEOPATIA este FARMACOLOGIA MEDICAMENTELOR HOMEOPATE. Aceasta înseamnă că, în vorbirea curentă, când se pronunță homeopatie, se omite, în mod nejustificat și eronat faptul că pentru această terapie sunt necesare și celelalte aspecte, menționate mai sus, la medicamentele alopate.

Din punct de vedere conceptual, HOMEOPATIA este o doctrină medicală, comparabilă pe multiple planuri cu alopatia, cu care formează o unitate, definitorie pentru domeniul medicamentului. Sunt interesante de evidențiat diferențele în percepția celor două tipuri de medicamente, atât din partea medicilor și farmaciștilor, cât și a populației.

ALOPATIA este, practic, singura terapie științifică cu medicamente, practicată în toată lumea. Cu toate acestea sau tocmai de aceea, nimeni nu vorbește de existența ei. O mare parte din medici nu cunosc că există termenul de alopatie și semnificația lui. Medicamentele alopate sunt acceptate ca ceva firesc, inevitabil, precum alimentele sau apa. Când se rostește homeopatie, aproape totdeauna apar reacții, cel mai adesea negative. Inexplicabil este faptul că aceste reacții negative nu sunt, mai niciodată, justificate, pentru că se manifestă în totală necunoștință, din partea unora din afara sau din interiorul sistemului medical. Mai mult, sunt numeroși oameni care duc chiar o luptă contra homeopatiei, sub diverse forme. Indiferent care ar fi aceste forme, lupta lor este absurdă, pentru că este, în realitate, o luptă contra naturii, având în vedere că homeopatia reprezintă o aplicare a unor legi ale naturii în domeniul sănătății. Justificată este numai lupta cunoscătorilor homeopatiei pentru progresul ei permanent, împotriva numeroaselor aspecte care reprezintă rămâneri în urmă față de medicina modernă.

Se impune a scoate în evidență că, ținând seama de legile naturii, existența celor două tipuri de medicamente, alopate și homeopate, este o necesitate obiectivă. Ambele trebuie să existe, și numai ele, fiind singurele posibile, ca o concretizare, în plan farmacologic, a fenomenului hormesis. Acest fenomen, existent în natură, exprimă capacitatea substanțelor de a avea, asupra organismelor vii, două tipuri de acțiuni, fazice, opuse, în funcție de concentrație. Fenomenul este tradus în legea Arndt-Schulz, cunoscută de mult timp de fiziologi și farmacologi, dar, în mod inexplicabil, insuficient explorată și exploatată. Fenomenul hormesis este expresia, în domeniul medicamentului, a unui fenomen mai larg, dualitatea, prezent în multe lucruri și fenomene care au două stări (fețe, componente) opuse, inseparabile.

Dualitatea (coexistența a două principii sau două elemente diferite, opuse; calitatea a ceea ce este dublu sau prezintă o natură dublă) se găsește în cele mai diferite structuri și fenomene: particule elementare ale atomului (electron-pozitron), anion-cation, acid-alcalin, oxidare-reducere, pozitiv-negativ, fața internă-fața externă a membranei celulare, depolarizare-repolarizare, excitație-inhibiție, atracție-respingere, față-verso.

Timpul are viitor și trecut. Timpul trece instantaneu între viitor (plus infinit) și trecut (minus infinit). Prezentul este momentul ipotetic, fără durată în timp, teoretic, al trecerii viitorului în trecut. Este dovada incontestabilă a existenței efemere a tot ce există în natura văzută. Spațiul este definit prin trei dimensiuni, dar fiecare din acestea are două componente inseparabile (sus-jos, dreapta-stânga, față-spate). Dualitatea în domeniul medicamentului există sub forma legii similitudinii–legea contrariilor, deci homeopatie-alopatie. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, se foloseau „substanțe medicinale”, în doze ponderale, precursoarele primului tip de medicamente, cele alopate.

HAHNEMANN (Samuel, 1755-1843, medic german, bibliotecar al Baronului S. Brukenthal la Sibiu) a descoperit întâmplător al doilea tip de medicamente, cele homeopate. Dată fiind existența în natură a fenomenului obiectiv hormesis, putem spune că al doilea tip de medicamente trebuia căutat, în mod deliberat, de către farmacologi, chiar dacă nu ar fi existat descoperirea lui Hahnemann.

Ca o ironie a destinului, de 200 de ani, de când acest al doilea tip de medicamente este cunoscut, farmacologii și clinicienii alopați se întrec pe ei înșiși într-o atitudine irațională și nu vor să-l accepte. Aceasta deși, după un raționament simplu, folosirea oficială numai a medicamentelor alopate înseamnă optarea deliberată pentru valorificarea a jumătate din potențialul terapeutic oferit de natură și renunțarea, cu bună știință, la cealaltă jumătate.

Este deosebit de important de subliniat că alopatia și homeopatia s-au născut, cam în aceeași perioadă, sfârșitul secolului al XVIII-lea, începutul celui de al XIX-lea, ca două surori, cu origine comună. Ele provin din „MATERIA MEDICA” (=„substanțe medicinale”), știința medicală care, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, studia „substanțele medicinale”, majoritatea produse vegetale, mai puține substanțe chimice naturale și produse animale, folosite în terapia de atunci. Noțiunea de „medicament” nu era cunoscută.

Procesul cunoașterii a avut o evoluție normală pentru „MATERIA MEDICA”, transformată ulterior în FARMACOGNOZIE și FITOTERAPIE. August Friederich Fluckiger (1828-1894), docent la Universitatea din Berna, a definit viitoarea farmacognozie. Împreună cu farmacologul englez Daniel Hanburg, au scris un tratat de farmacognozie și Histoire des drogues d’origine vegetale (1878), ultima considerată farmacognozie în accepțiunea admisă astăzi.

Evoluție normală a avut și alopatia, ca știință a medicamentului alopat. Numai homeopatia a avut, din nefericire, o evoluție anormală, așa cum vom vedea în Nota 2. O rememorare a principalelor repere din istoria medicamentului oferă o ocazie deosebită de a evidenția importanța excepțională a modului în care a fost concepută știința, în general, și științele medicale, în particular, de către oamenii implicați în domeniul medicamentului și a rolului hotărâtor conferit de folosirea deliberată și înțeleaptă a acestor științe de către alopatie sau refuzul folosirii științelor, de către homeopatie. Rezultatul: alopatia a avut o dezvoltare impetuoasă pe toate planurile, în timp ce homeopatia s-a caracterizat mai curând prin stagnare. Mai mult, dacă existența celor două tipuri de medicamente și terapii este o realitate logică și benefică, este de neînțeles existența atitudinii ireconciliabile la mulți dintre adepții fiecăreia din cele două tabere („alopatia SAU homeopatia”), dublată nu rareori de ostilitate sau, pentru alții, mai puțini, o atitudine de ignorare reciprocă.

Ca rezultat al acestei intoleranțe, se mai poate nota o discriminare absurdă în domeniul tratamentului prin medicamente a bolilor umane și veterinare, o pierdere imensă, inestimabilă, la scara întregii populații a lumii, la capitolul sănătate. Rivalitatea dintre alopatie și homeopatie s-ar putea numi „războiul de peste 200 de ani”, care continuă și azi și, poate, nu se va sfârși niciodată, pentru că ambele reprezintă fenomene ale naturii, imuabile, perene, nu născociri vremelnice ale minții omenești.

Deoarece, în mod obiectiv, ambele au dreptate, în acest război nu vor fi niciodată învingători și învinși. În schimb, profitând de situația fragilă a homeopatiei, menținută deliberat, ca un organism fragil, măcinat de diverse neîmpliniri, comparabil cu un organism bolnav, fără apărare, pe edificiul ei au proliferat numeroase excrescențe aberante, expresii ale celor mai bizare invenții ale minților căutătoare de originalitate cu orice preț. Se impune a sublinia că astfel de fenomene negative nu s-au manifestat în cazul alopatiei, care, prin evoluția ei permanent pozitivă, și-a păstrat vigoarea caracteristică unui organism tânăr, în continuă modernizare.

Eseul prezent încearcă să ofere o analiză obiectivă a evoluției ideilor și atitudinilor, în domeniul medicamentului, de la finele secolului al XVIII-lea până la începutul secolului al XXI-lea și să prezinte unele perspective, corelate cu faptele analizate.

Vom prezenta aspectele pe care le considerăm mai importante, grupate pe domeniile distincte ale medicamentului:

1. Cunoașterea și cercetarea științifică

2. Literatura de specialitate

3. Învățământul superior medical și farmaceutic

4. Practica medicală farmacoterapeutică

5. Producția și distribuția medicamentului

6. Trecutul. De la finele sec. al XVIII-lea la începutul sec. al XXI-lea

1. Cunoașterea și cercetarea științifică

1.1. Alopatia

La finele secolului al XVIII-lea erau cunoscute ca „substanțe medicinale” numai produse naturale, îndeosebi vegetale, mai puține minerale și animale. Erau precursorii medicamentelor alopate de mai târziu, unele produse cunoscute empiric, de la începuturile existenței umane. De aceea se poate spune că alopatia, ca metodă terapeutică, spre deosebire de homeopatie, nu are o dată când a fost descoperită. Important este că, urmând evoluția normală din toate ramurile științei, alopatia a cunoscut o dezvoltare neîntreruptă. În ultimele două secole, medicamentele ponderale au fost în centrul preocupărilor terapeutice, au avut o evoluție spectaculară, cu o permanentă și rapidă dezvoltare, comparabilă cu cele mai avansate domenii ale științei și tehnologiei și este în plină dezvoltare în prezent.

În cercetarea științifică, alopatia a traversat mai multe etape, care s-au succedat în ordine logică, în perfectă concordanță cu știința și tehnologia. Progresul a pornit de la observația că produsele vegetale conțin mai mult de 10 sau 20 de substanțe chimice diferite. Dintre acestea, numai puține erau responsabile de acțiunea terapeutică. Iar aceste „principii active” au structuri chimice precise. Procesul a trecut de la produsele vegetale brute la extractele lor totale, apoi la izolarea principiilor active ca substanțe chimice pure și utilizarea lor în terapeutică. A urmat obținerea de substanțe chimice de sinteză, atât a unora naturale, cât și, cele mai multe, necunoscute în natură.

Treptat, compușii organici de sinteză au înlocuit aproape complet produșii naturali. În ultima perioadă, accentul în producerea de molecule noi, active farmacodinamic, este pus pe obținerea prin biotehnologie. La remarcabila evoluție a medicamentelor alopate au contribuit în mare masură două grupe de specialiști în cercetarea medicamentului, farmacologi și chimiști. O privire obiectivă asupra evoluției alopatiei, la începutul sec. al XXI-lea, arată o situație contradictorie. Pe de o parte, apare o dezvoltare impetuoasă, care a contribuit, alături de creșterea bunăstării materiale și de progresul tehnic, la îmbunătățirea calității vieții și prelungirea duratei vieții. Pe de altă parte, sunt indicii evidente ale unor neajunsuri cronice, care sunt ignorate și deci nu se întreprinde nimic pentru înlăturarea lor.

Colosul mondial al cercetării alopate nu poate scoate anual mai mult de 3-5 molecule noi, care să reprezinte un progres științific real. În schimb, se înmulțesc îngrijorător produsele generice, simple copii. Pentru obținerea de structuri chimice noi, se risipesc inutil imense mijloace financiare, inteligență și timp și se obțin substanțe care nu se deosebesc esențial de cele existente. În grupa beta-blocante, de exemplu, există peste 50 de substanțe active, repartizate în trei subgrupe farmacodinamice, iar numărul preparatelor farmaceutice cu aceste substanțe este imens. Numai propranololul are peste 100 de preparate.

Un alt aspect, la fel de negativ, este numărul mare și gravitatea efectelor adverse ale medicamentelor alopate. Aceste aspecte evident negative sunt factori care contribue direct la poluarea mediului intern al organismului uman și la existența unei patologii medicamentoase. Amploarea fenomenului advers a determinat OMS, încă din anii ’70 ai secolului trecut, să înființeze un Centru Internațional pentru Farmacovigilență și să recomande țărilor membre realizarea unor rețele naționale de farmacovigilență. Personal, în 1974, am înființat, împreună cu profesorul Petre Ionescu-Stoian (1909-1985), Rețeaua Națională de Farmacovigilență și o revistă de specialitate, „Farmacovigilența”, la care profesorul Stoian era redactor-șef, iar eu, adjunct.

În 1981, am introdus pentru prima dată în lume, într-o carte de Farmacologie, un capitol de Farmacoepidemiologie, iar, ulterior, am conceput necesitatea unei Farmacologii ecologice, care nu poate fi decât Farmacologia homeopată (Dobrescu, 1981).

1.2. Homeopatia

Fundamentarea homeopatiei de către Hahnemann, la sfârșitul sec. al XVIII-lea, a fost unul dintre cele mai importante momente din istoria medicinei și chiar a umanității, fiind vorba despre descoperirea celui de-al doilea tip de medicamente, care trebuie considerată ca o descoperire epocală pentru umanitate. Titlul primei comunicări a lui Hahnemann în Journal de Hufeland (1796) a fost: „Eseu asupra unui nou principiu privind descoperirea virtuților vindecătoare ale substanțelor medicinale” [6].

Principiul nou era legea similitudinii. Este limpede că Hahnemann nu a legat descoperirea sa de structurile organismului (anatomie), nici de funcțiile lui (fiziologie) sau de activități clinice, ci de „substanțele medicinale”, care aveau să se numească, mai târziu, medicamente. Dacă se înțelege acest adevăr de necontestat, este absolut clar că, din punctul de vedere al medicinei, legea similitudinii nu poate fi decât o lege din domeniul medicamentului, deci al Farmacologiei. Nu poate exista niciun argument care să o plaseze într-un alt domeniu al științelor medicale.

Este surprinzător faptul că această descoperire a celui de al doilea tip de medicamente a trecut neobservat până în zilele noastre. Homeopatia a fost considerată de la început o „metodă terapeutică”, de aici decurgând toate neajunsurile din cauza cărora homeopatia a avut o evoluție total nepotrivită cu valoarea ei. Pentru mulți, homeopatia nici nu este o știință. Ea s-a închistat în tradiționalism, neexistând în istoria omenirii o altă ramură de știință cu o situație comparabilă. Interpretarea inițială a homeopatiei a fost potrivită nivelului scăzut al cunoștințelor medicale din acea epocă. De această percepție este legată și catalogarea ulterioară a homeopatiei ca „medicină alternativă”, profund greșită. Aceste interpretări au generat două enorme greșeli și deservicii aduse științelor medicale și sănătății populației:

a) lipsirea bolnavilor de o categorie de medicamente active, deosebit de utile, cele homeopate;

b) posibilitatea iresponsabilă ca, în unele țări, homeopatia și medicamentele homeopate să poată fi practicată, respectiv prescrise de persoane care nu au pregătire medicală universitară.

Din această situație, care are aspectul de coșmar pentru sănătatea publică, nu se poate ieși decât într-un singur fel, recunoașterea homeopatiei ca știință medicală, ca Farmacologie homeopată, și intrarea ei în viața societății, cu drepturi depline, alături de alopatie. De la început, cercetările în homeopatie s-au făcut pe omul sănătos și s-au studiat produse vegetale brute, preparate prin tehnici specifice. A fost o noutate absolută, care a reprezentat nașterea farmacologiei experimentale. Această noutate, împreună cu descoperirea legii similitudinii, ca o lege fundamentală, trebuie considerate ca baze ale Farmacologiei homeopate de azi, puse de Hahnemann. Astfel de cercetări au continuat până în zilele noastre.

În aceeași perioadă, în care alopatia a traversat perioade succesive de progres, ținând pasul cu științele fundamentale și cele medicale, homeopații nu s-au gândit și nu au acceptat să izoleze și să studieze principiile active vegetale, continuând folosirea extractelor brute. Din acest punct de vedere, homeopatia se află în prezent în situația alopatiei de la începutul secolului al XIX-lea. Aceasta este o mare greșeală. Pe de o parte, extractele totale au o compoziție complexă, cu multe substanțe, care diferă atât calitativ, cât mai ales cantitativ, în funcție de locul unde au crescut plantele, perioada și ora recoltării, condițiile de prelucrare etc. Pe de altă parte, substanțele din extracte acționează la nivel celular și molecular, rezultând interacțiuni imposibil de cunoscut. Este de așteptat ca principiile active pure să aibă efecte terapeutice superioare. În literatură nu există date privind această problemă. O singură mențiune, în cartea lui Blăjeni (1985), sugerează justețea raționamentului nostru. Blăjeni scrie: „În linii generale, remediile minerale și metalice sunt eficace mai ales în potențe mijlocii și înalte, pe când remediile animale și vegetale sunt eficace și adesea exclusiv active mai ales în potențe joase” [1]. Se poate deduce că remediile minerale și metalice, care sunt preparate din substanțe pure, sunt mai active decât cele vegetale.

Homeopaților li se poate reproșa și faptul că nu au acceptat decât prea puține substanțe chimice de sinteză. Cercetările științifice, efectuate în proporții incomparabil mai mici, în raport cu cele alopate, au reușit totuși să aducă dovezi obiective despre valoarea terapeutică a medicamentului homeopat.

Concluzii parțiale

Autorul, dl acad. dr. medic și farmacist D. Dobrescu, spune: „Aceste constatări duc la concluzia că homeopatia a înregistrat mai curând o stagnare, cu mențiunea că aceasta a fost deliberată, voită.

Ceea ce este mai rău este faptul că homeopații nu recunosc realitatea și consideră că au o atitudine pozitivă, o victorie, deși, în realitate, este o imensă pierdere, extrem de greu, dar nu imposibil, de recuperat”.

(Materialul, citit și adaptat Recomandărilor pentru Autori, a fost trimis Redacției de către Ana Carată)

(se continuă cu Nota 2, în numărul următor!)

Bibliografie

1. BLAJENI, C.A. (1985), Homeopatia. Teorie și practică, București, Editura Litera, 394.
2. BOIRON, C. (2007), L’Avenir de l’homeopathie, Paris, Albin Michel, 132.
3. DOBRESCU D. (1981), Farmacoterapie, București, Editura Medicală, 183-195.
4. DOBRESCU D. (2007), Farmacologie homeopată generală, București, Editura Minesan.
5. GRIGORESCU E., SILVA F., De la Etnomedicinp la Fitoterapie, Iași, Editura Spiru Haret, 1997.
6. xxx – HAHNEMANN S. (1989), Traité de Métière Médicale, Paris, Edition Similia.

Farmacist ABUSEREYA Anan, membru titular (SRIF)

Rezumat:

Prosperitatea care a cunoscut-o Palestina în ultimele două secole a luat amploare în anii ’30 ai secolului trecut. O astfel de evoluție s-a reflectat în calitatea serviciilor medicale oferite populației palestiniene din orașe. Totuși, în 1948, Catastrofa a dezrădăcinat cele mai multe dintre aceste realizări ale creșterii revoluționare în domeniile economic, industrial și cultural. Numai câteva unități, printre care și care farmacia Al-Kamal, au rămas deschise, atestând ceea ce a fost odată „Parisul lumii arabe”.

Cuvinte-cheie: farmacie, Palestina, Catastrofă

Abstract:

The flourishing Palestine witnessed during the past two centuries gained its momentum during the 30’s of the 20th century. Such an evolution was reflected in the quality of medical services provided for the Palestinian population in the cities. However, in 1948, the Catastrophe uprooted almost everything that had been previously established by the revolutionary economic, industrial and cultural growth. Only a few establishments, one of which is Al-Kamal pharmacy, remained open, attesting what was once “the Paris of the Arab world”.

Keywords: pharmacy, Palestine, catastrophe

Situată în inima Orientului Mijlociu, la capătul estic al Mării Mediterane, Palestina a reprezentat un important centru comercial și cultural care, de-a lungul secolelor, a unit Asia cu Africa și cu Europa.

1. Harta Palestinei, 1899.

Cele mai mari orașe din Palestina, datorită poziției litorale a lor, au avut o evoluție semnificativă la sfârșitul secolului XIX. Astfel, citricele palestiniene au fost exportate din Jafa și Haifa către țările arabe, dar și către cele europene. Cărțile de referință atestă faptul că, începând cu anul 1865, portocalele de Jafa au devenit cunoscute și larg comercializate în Berlin, Londra și Paris. În anul 1947, exporturile de portocale către țările europene au depășit 1,5 milioane de cutii. După Primul Război Mondial, Palestina a devenit o atracție pentru lucrătorii din zecile de țări arabe și străine, care au profitat de salarii mult mai mari decât cele oferite în țările lor.

Din punct de vedere industrial, fabricile din Palestina nu au asigurat doar nevoile locale pentru diverse produse; de fapt, piețele arabe importau mărfuri din Țara Sfântă, cum ar fi tutunul prelucrat în fabrica Qaraman din Haifa, cea mai mare fabrică de tutun din întreaga lume arabă, cu o capacitate de producție de peste 1 milion de țigări pe zi. Datorită prosperităƫii economice a Palestinei, sub dominație britanică, Jafa a devenit cunoscută drept „Parisul lumii arabe”. „Parisul palestinian”, ca și celelalte orașe din țară, a adăpostit comunități străine și le-a acordat drepturi egale. Astăzi, colecțiile personale care aparțin familiilor rusești, precum și alte etnii, arată modul în care aceste comunități au fost integrate în societatea palestiniană și legăturile puternice pe care le-au stabilit cu proprietarii de teren.

2. Prietenele Ikram Al-Buderi și Margaret Donabedian cântă la pian la școala lor din Ramallah, 1940.

Pe lângă frumusețea țării, importanța religioasă a Palestinei, atât pentru credințele avraamice, precum și pentru cele non avraamice, a încurajat turismul religios și pelerinajul. Rețelele de transport public, inclusiv liniile de tren care legau diferitele orașe palestiniene cu capitalele arabe, au ajutat oamenii să călătorească spre și dinspre țară în mod liber. Cetățenii palestinieni obișnuiau să își petreacă timpul liber în Beirut, drumul cu mașina din Jaja fiind de doar 2 ore.

În ceea ce privește grupurile religioase, Palestina a reprezentant adăpostul pentru 4 credințe principale și pentru alte minorități care se bucurau de libertate religioasă. Un filmuleț din 1896, capturat de frații Lumière, este una dintre cele mai vechi dovezi vizuale care documentează armonia religioasă a societății palestiniene.

3. Pelerinaj Samaritan pe muntele Garizim din Palestina, 1920.

4. Biserica românească de la Ierusalim, 1940.

Printre cărțile scrise în limba română despre Țara Sfântă și poporul palestinian, în secolele XIX-XX, se numără: Palestina Modernă (G. Rașcu, 1938), Călătorii în Palestina și Egipt (D. Bolintineanu, 1856), Palestina − Proză și Versuri (I. Popescu, 1930) și altele.

5. O pagină din Palestina Modernă, G. Rașcu. Titlul imaginii este Haifa.

Fahri Jdai, farmacistul jafan în vârstă de 87 de ani, povestea adesea cu mândrie de dragostea lui, Jafa. El își aduce aminte de liceul în care a studiat și de biblioteca imensă a acestuia, cu cele 5 000 de cărți, de cele 5 licee din zona unde a locuit, de Facultatea Ortodoxă din Jafa, de cluburile sociale, culturale, sportive și politice pe care le frecventa în tinerețe, precum și de nenumăratele cinematografe din orașul lui natal.

6. Portul Jafa, 1930.

Fahri Jdai și-a terminat studiile la Facultatea Americană din Beirut, în 1949, și după 2 ani de încercări nereușite, a ajuns înapoi în Jafa. Catastrofa palestiniană din 1948 a condus la o populație de aproape un milion de refugiați palestinieni lipsiți de dreptul de întoarcere acasă; pe parcursul unui an de zile, tânărul Jdai, străin și neajutorat în Liban, a așteptat scrisorile familiei sale din Jafa, însă cei dragi lui au fost uciși, cel mai sigur.

7. Farmacistul Fahri Jdai (1926-2014)

Scrisoarea mult așteptată a ajuns în cele din urmă; după primirea acesteia, dorul de întoarcere a fost și mai intens în inima lui Jdai, iar după comunicări și coordonări lungi cu Crucea Roșie, organizația a obținut un permis de reuniune tânărului farmacist − ultimul permis de reuniune oferit unui refugiat palestinian. În anii ’20, serviciile medicale din Jafa, pentru cei 80.000 de cetățeni, erau asigurate de către 6 spitale și de zeci de farmacii. Majoritatea acestor unități au fost distruse în 1948; Farmacia Al-Halabi, cea mai veche farmacie din Jafa, a fost închisă, iar farmacistul proprietar a fost expulzat împreună cu familia în Liban. Farmacia germană, cea mai mare farmacie din Jafa, care a servit ca o policlinică de urgențe, a fost și ea închisă forțat în același an; personalul farmaciei a fost expulzat în Siria.

8. Laborator de analize din incinta Spitalului Domnului Doctor Fuad Al-Dajani, 1935.

Unul dintre cei mai cunoscuți medici arabi ai secolului trecut a fost domnul doctor Fuad Al-Dajani, chirurg, care și-a terminat studiile în domeniul medical în 1926, în Regatul Unit. Acesta a fost fondatorul celui mai modern spital din Orientul Mijlociu, Spitalul Al-Dajani din Jafa. Spitalul a fost jefuit în 1948.

9. Concert la cinematograful Al-Hamra din Jafa, 1937.

Încă din timpul Imperiului Otoman, Farmacia Al-Kamal (Perfecțiunea) a oferit asistență medicală populației orașului, iar din anul 1924, activitatea acesteia a fost preluată de către farmacistul palestinian de religie creștină, Iusef Jdai. Jdai a terminat studiile în Istanbul în 1911, iar după izbucnirea războiului din 1948, acesta a dorit să părăsească țara, ca restul jafenilor, însă dragostea pe care o avea pentru Al-Kamal nu l-a lasat să o facă.

10. Refugiați palestinieni, 1948.

Fahri își aduce aminte cât de trist era la întoarcerea sa în 1950, văzând cum Jafa era complet transformată; în anul 1948, cei 90.000-100.000 de cetățeni care locuiau în Jafa au devenit refugiați și numai 3200 de palestinieni au rămas în oraș.

Familia Damiane, cu care a crescut Fahri în cartierul Al-Ajami, a plecat din țară de teama de a nu fi masacrată; se părea că dintr-odată familia Jdai era singură și străină în propriul ei oraș.

11. Biroul Afacerilor Sociale din Jafa „Al-Saraia” a fost transformat în mormane de moloz în urma unui atac yionist în 1948.

În ciuda tuturor dificultăților, ușa Farmaciei Al-Kamal a rămas deschisă pentru pacienți până în ziua de azi. După decesul farmacistului Iusef Jdai, fiul acestuia, Fahri, a continuat să ofere serviciile farmaceutice către public. Nepotul lui Jdai, în vârstă de 29 ani, și-a terminat studiile în domeniul farmaceutic în Liverpool din Marea Britanie și a continuat activitățile bunicului și tatălui său.

12. Intrarea farmaciei Al-Kamal din Jafa.

13. Oficina farmaciei a rămas neschimbată de la înființarea farmaciei.

Concluzii

Palestina a cunoscut o evoluție semnificativă înainte de sfârșitul Dominației Otomane. Jafa a devenit capitala economică și culturală a Țării Sfinte, cu sistem sanitar modern, reprezentat de 6 spitale și de zeci de farmacii. Printre puținele unități sanitare care a supraviețuit catastrofei palestiniane se numeră Al–Kamal; aceasta este una dintre cele mai vechi farmacii din Palestina, iar oficina acesteia a rămas neschimbată încă din timpul otomanilor.

Bibliografie selectivă:

• Asasinarea Orașului, film documentar produs de Al-Jazeera, 2011.
• Mărturia lui Fahri Jdai, interviu (98 minute) înregistrat de Zochrot.
• Moștenirea Arabă: Farmacia Al-Kamal din Centrul Jafei, reportaj Al-Jazeera, 2008.
• Wadi’ Awawda, Jafa − Parfumul Palestinei Cel veșnic; ziarul Al-Quds Al-Arabi, 2016.
• Ali Badwan, Farmacia Abu Laban de la Jafa la Damasc; ziarul Al-Waqe’, 2012.
• http://www.palestineremembered.com/.
• Wadi’ Awawda, Farmacia Al-Kamal din Jafa − Moștenirea Generaților și o Comoară a Miresei Palestinei; Al-Jazeera, 2006.
• Decesul lui Fahri Jdai − Ultimul Fondator al Organizației Pământului, Agenția Presei Palestiniene SAFA, 2014.
• xxx, Familii și Personalități din Jafa și Împrejurimi, 2006, p. 277 din 384.
• http://fototecaortodoxiei.ro/.
• Povestea Unui Oraș − Jafa, Mireasă Palestinei; film documentar produs de Al-Arz, 2011.
• Reportaj despre Jafa, Ruya TV, 2011.
• Walid Khalidi, O Istorie Fotografică a Poporului Palestinian 1876-1948, 1984.
• https://images.google.com/.

Constanța RIZESCU, Adriana-Elena TĂEREL, Ana CARATĂ

Rezumat:

Farmaciștii noștri este un titlu pe care îl găsim în lucrări mai vechi [D. Nicolau, 1906] și din prezent [Ioan Grecu, 2009] etc. Între corifeii patrimoniului medico-farmaceutic istoric, am menționat personalități științifice, primul fiind Carol Davila (1828-1884) și Muzeul Școlii Naționale de Medicină și Farmacie (1857-1870) din București, realizat de elevii școlii, sub îndrumarea Directorului Școlii, C. Davila [4-6, 21]. În prima parte din acest articol, reamintim date din literatura de Istoria Farmaciei cu privire la colecționari și donatori de patrimoniu istoric medico-farmaceutic. Colecționarilor, donatori din trecut, deveniți modele de „înaltă cultură științifică farmaceutică”, așa cum se exprimă Honorius Popescu [11], li se alătură modelele de astăzi, cercetători în istoria medicinei și istoria farmaciei. Scopul lucrării de față este prezentarea a două asemenea modele de astăzi.

Cuvinte-cheie: Farmaco-istorici din trecut și de azi, Patrimoniu farmaceutic istoric.

Résumé

Nos pharmaciens est un titre que l’on retrouve dans les œuvres antérieures [D. Nicolau 1906] et du présent [Ioan Grecu, 2009] etc. Parmi les leaders du patrimoine historique médical et pharmaceutique, des personnalités scientifiques mentionnées, la première étant Carol Davila (1828-1884) et le Musée de l’École Nationale de Médecine et de Pharmacie (1857-1870) à Bucarest, réalisé par des étudiants de l’école, sous la direction du Directeur de lʼÉcole, Charles Davila [4-6, 21]. Dans la première partie de cet article, nous rappelons des dates de la littérature dʼhistoire de la pharmacie sur les collecteurs et les donateurs du patrimoine historique médical et pharmaceutique. Aux Collectionneurs, les donateurs du passé, devenus des modèles de « culture scientifique pharmaceutique élevée », tel que Honorius Popescu le dit [11], on ajoute les modèles d’aujourd’hui, les chercheurs dans l’histoire de la médecine et de l’histoire de la pharmacie. Le but de cet article est de présenter deux tels modèles dʼaujourd’hui.

Mots-clés: Pharmaco-historiens du passé et du présent, le patrimoine pharmaceutique historique.

Introducere

Înainte de a prezenta câteva date din activitatea a două farmaciste de astăzi, donatoare, îndeplinim o datorie de onoare, reamintind primii donatori. Pentru formarea Colecției Facultății de Farmacie din București, creatorul acesteia, Conf. Dr. Farmacist Zisi St. Fârșirotu [2], menționează: „Din vizitele de lucru la diferite unităţi farmaceutice din ţară, am cules unele obiecte de interes muzeologic de la Vatra Dornei, de la farmacia de spital Iaşi (Farmacia Spitalului județean, n.n.), de la Oficiul Farmaceutic din Ploiești, Farmacia nr. 19 din Tîrgovişte, farmacia publică din Cîmpina şi alte farmacii… Mobilierul acestei farmacii (nr. 19 din Tîrgoviște), fiind un mobilier farmaceutic de o deosebită artă a secolului al XIX-lea, mi-a fost cedat pentru colecţia muzeală de la Facultatea de Farmacie din Bucureşti”. (n.n. Adăugăm aici că tranzacţia s-a făcut printr-o chitanţă cu valoarea simbolică de 1 leu, pentru justificare financiar-contabilă). Prin documente sau obiecte farmaceutice personale au contribuit mai mulţi farmacişti, printre care amintim pe Stanislav Tomaşevschi şi colonel doctor Ştefănescu Victor. Dintre farmaciştii în viaţă (în anul 1983, n.n) menţionăm pe Valeriu Roşianu, Paulina Grinţescu, Dogaru Ion, Virgil Huzum, fiul (care ne-a predat documentele farmaciei Huzum tatăl), Iugulescu Constantin şi alţii. Dintre cadrele didactice amintim pe regretaţii Profesori Al. Ionescu-Matiu (1883-1975), Gh. Ciogolea (1898-1977), D. Ştefănescu (1902-1976). De asemenea, au contribuit la formarea colecţiei muzeale profesorii: C. Popescu, N. Ioanid, Al. Mavrodin, P. Ionescu-Stoian, Emil Cionga, Zotta Victor, Ciulei Ioan. Printre donatori din afara Facultăţii se înscriu: Col. Dr. Farm. Victor Ştefănescu (1904-1978), Col. Dr. Farm. C. Iugulescu (1924-2006), menţionaţi în manuscrisul părintelui Colecţiei [2]. Pe lângă donatorii din trecut adăugăm donatori din prezent, care au donat cărți, albume, unele documente: Acad. Prof. Dr. D. Dobrescu, Prof. Dr. D. Lupuliasa, Prof. Dr. Aurelia-Nicoleta Cristea, Prof. Dr. Eufemia Ștefănescu, Prof. Dr. Niculina Mitrea, Prof. Dr. Valentina Uivaroși, Conf. Dr. Robert Ancuceanu.

Cu această ocazie, mulţumim călduros donatorilor în viaţă, iar celor care nu mai sunt printre noi le aducem un pios omagiu. Facem precizarea că numărul donatorilor de cărţi, reviste, obiecte, documente etc. este mult mai mare, câteva zeci.

FARMACIȘTI DONATORI DE AZI

SOPOREAN Maria, Farmacist primar, absolventă a Facultății de Farmacie din Tg. Mureș

Date Biografice

Data și locul nașterii: 25 Octombrie 1939, comuna Teiuș, Județul Alba.

1. Un grup de participanți la Reuniunea Națională de Istoria Farmaciei, 26-28 mai 2011, în drum spre Farmacia Socială „Vasiliada” la Mânăstirea Plumbuita, București. Soporean Maria, 2, prim-plan, st.

Stare civilă: văduvă, doi copii (băieți, în vârstă de 41, 43 ani).

Studii: Licențiată în Farmacie, la Institutul de Medicină și Farmacie (IMF) din Tg. Mureș, Facultatea de Farmacie, promoția 1963/1968 cu Diploma nr. 2684/1969. Media 10 la Examenul de Stat (azi Licență).

Studii postuniversitare de perfecționare profesională:

• 3 cursuri la IMF București, Facultatea de Farmacie (1. Farmacie clinică, 01 Noiemb.1982-30 Mai 1984, Adeverința 11581/30.V.1984); 2. Progrese în domeniul medicamentului biologic, 1988-1989, Diploma 646/09.IX.1989; 3. Marketing și Management în sectorul farmaceutic, 1990-1991, Diploma nr. 1507/14.VI.1991).
• Curs de limba engleză – 2 ani Univ. Științifică București, Diploma 933/15.VI.1986.
• 5 Cursuri de instruire în: Tehnică farmaceutică și formare instructori.

Cunoaștere limbi străine: Engleză și Franceză, nivel mediu.

Activitate profesională: Farmacist intern, 01.XI.1968-01.XI.1970, Farmacia Clinicilor din Tg. Mureș.

• Un an, 1970-1971, la Oficiul Farmaceutic (Of. Farm.) din Cluj.
• 1972 (03.I-a.-31.XII-a), Of. Farm. București; 1973-1976, Farmacia Plafar, București.

Titluri, Funcții

• 1976-1981, Farmacist Diriginte, Farmacia nr. 12, Of. Farm. nr. 1 București;
• 1977, Farmacist principal, echivalat Farmacist Primar în 1994, conform Ordinului Ministrului Sănătății;
• 1978-1981, Lector, două cursuri de perfecționare „Tehnică farmaceutică” și „Plante medicinale”, pentru cadrele medii din Of. Farm. nr. 1 București.

Din 1995, anul pensionării, continuă activitatea ca farmacist în farmacie cu circuit deschis (comunitară), colaborator și ca angajat pe termen nelimitat, cu carte de muncă.

– 2007-2008, cadru didactic de predare, Școala de Afaceri, Secția Sanitară, Alba-Iulia, Asistenți medicali de Medicină generală și Asistenți medicali de Farmacie.

– din anul 2003 și în prezent − cadru didactic la Școala Postliceală „Fundația Ecologică Green (FEG)” − Asistenți medicali Med. Gen. și Asistenți medicali de Farmacie. A predat: Propedeutică farmaceutică, Forme farmaceutice și aproape toate disciplinele, Farmacologie, Tehnologie Farmaceutică etc. În prezent predă Farmacologia. Activitate științifică desfășoară încă din anii petrecuți la Tg. Mureș și în prezent, după cum se observă în Bibliografia anexată [12-20]. În anul 1969 a fost colaborator la o inovație intitulată „Semimicro-Analiza alcaloizilor”, fiind înregistrată colaborator în Certificatul de Inovație OSIM. Din anii 1976-1981, în calitate de Farmacist diriginte în Farmacia publică la București, s-a implicat în cercetare științifică la nivelul locului de muncă. Această activitate s-a materializat cu lucrarea aplicativă „Realizarea unor formule de medicamente la nivelul Farmaciei cu circuit deschis, de tip Rovacol și Extraveral”, susținută la una dintre sesiunile Uniunii Societăților de Științe Medicale (USSM), Societatea de Farmacie, Filiala București.

Activitate în Societăți științifice naționale și internaționale

Din 1971 este membră în Societatea de Farmacie din cadrul USSM (azi Societatea de Științe Farmaceutice din România-SSFR, independentă din 1994). A participat cu lucrări, unic autor și în colaborare, la 9 Congrese Internaționale de Istoria Farmaciei, organizate de Societatea Internațională de profil (SIHP, IGGP), un congres la doi ani, începând cu anul 1995 la Paris. În anii care au urmat, 1997 (Stockholm), 1999 (Florența), 2001 (Lucerna), 2003 (Sinaia), 2007 (Sevilia), 2009 (Viena), 2011 (Berlin), 2013 (Paris), a fost prezentă în continuare cu lucrări. În Programele primelor 3 Colocvii Naționale de Istoria Farmaciei, cu participare internațională (Cluj 1996, București 2002, Tg. Mureș 2008), este, de asemenea, prezentă cu lucrări.

În activitatea de cercetare aplicativă, a fost preocupată de problemele Tehnicii farmaceutice. Dovada sunt comunicările sale la sesiunile științifice ale Societății de Farmacie, în cadrul USSM Tg. Mureș și București:

• două lucrări despre „Romergan în receptura modernă”
• o lucrare despre „Uleiurile volatile în receptură”.

Articole și Recenzii recente, 2009-prezent, al căror prim autor sau colaborator este, le găsim în revistele GALENUS [12-20]. Are contribuții, prin publicare articole, și la revista HOFIGAL.

Este Membră a următoarelor Societăți:

– membru fondator al Societății Române de Istoria Farmaciei (SRIF), înființată la 13 Iunie 1991, unde a îndeplinit funcția de Trezorier, în primii ani ai Societății.

– 1993, Societatea Catalană de Istoria Farmaciei (SCHF-Societat Catalana dʼHistòria de la Farmàcia), prin înfrățirea celor două societăți (SRIF-SCHF). Membrii acestora au și calitatea de membru al societății înfrățite, fără obligația de a plăti cotizația, conform Protocolului semnat în 1993 de către președinții celor două societăți.

– din 1998 este membru cotizant la Societatea Internațională de Istoria Farmaciei (Internationale Gesellschaft für die Geschichte der Pharmazie, IGGP), prin afilierea SRIF la Societatea Internațională. Cotizația este achitată prin intermediul SRIF.

– din 2013 este membru la Societatea Internațională de Istoria Medicinii (SIHM).

Distincții

Pe lângă Certificatul de Inovator amintit, se adaugă următoarele Distincții:

– 1981 − „Evidențiat în munca medico-sanitară”, insigna și Certificatul, Ord. MS, nr.85/1981.

– 24.IX-a 1984, Diploma și Insigna de Aur, pentru merite deosebite în activitatea de Cruce Roșie.

– 2006, la a XV-a Reuniune aniversară a SRIF, Secretarul general Col. (r) Constantin Iugulescu (30.V.1924-09.XII-a 2006) i-a înmânat Medalia „Profesor Doctor Alexandru Ionescu-Matiu, clasa II-a”, pentru activitatea depusă la dezvoltarea Istoriei Farmaciei, Brevet nr.147/24.VI.2006.

Maria SOPOREAN – DONATOR

Ca Donator, Maria Soporean a donat Colecției „Conf. Dr. Farm. Zisi St. Fârșirotu” din Facultatea de Farmacie, București, câteva mărturii din patrimoniul farmaceutic istoric:

1. La 29 Martie 2014, Maria Soporean a donat Bibliotecii de Istoria Farmaciei (Facultatea din București) cópii color (multiplicate de Iuliana Crişan), 22 pagini, din Biblioteca Documentarǎ Bethlen Gábor din Aiud.
2. Cópii, unele pagini din Dispensatorium Pharmacopolarum, autor, Valerius Cordus, material folosit de noi într-o lucrare comunicată în 2011 la Berlin [1]. Farmacopeea scrisă de Valerius Cordus, „Pharmacorum omnium, que quidem in usu sunt confeciendorum ratio, vulgo vocant Dispensatorium pharmacopolarum”, Nürnberg, 1546, cunoscută în literatura de istoria medicinei și farmaciei cu denumirea prescurtată, Dispensatorium Pharmacopolarum, publicată la Nürnberg în 1546 și folosită ca farmacopee oficială în acest oraș, s-a bucurat de „un răsunet universal”. A fost „o mare autoritate cu răspândire generală în toată Europa”, așa cum afirmă medico-istoricul clujean Samuel Izsák [4]. În bibliotecile de Istoria Medicinii și Istoria Farmaciei la București se găsește câte o copie a ediției din 1934.

3. BRELOC cu însemne farmaceutice și inscripția PHARMACY pe o latură și UNITED STATES POSTAGE, pe latura opusă.

Evenimente din Familie i-au adus Doamnei Farmacist Maria Soporean legături strânse cu America. În aceste împrejurări, prin intermediul fiului său, Radu Soporean, i s-a oferit de peste Ocean, de către Domnul Farmacist pensionar de origine greacă EVLAMBIO Bill Johnson, din orășelul Macomb-Mi-SUA, acest breloc (Fig. 2), despre care a primit următoarele informații: „Brelocul redă imaginea unui timbru emis la 10 Noiembrie 1972 de Poșta Statelor Unite ale Americii, valoare 8 cenți, cu ocazia aniversării a 120 de ani de la înființarea Asociației Farmaciștilor Americani (APhA), la 10 Noiembrie 1852.”

Fig. 2. Breloc, imaginea unui timbru emis la 10 Noiembrie 1972 de Poșta SUA.

Timbrul, cu dimensiunile 2,5 X 3,8 cm, nu a fost folosit ca marcă poștală, ci numai pentru colecții, cadouri, împreună cu alte diferite obiecte personale, realizate în onoarea farmaciștilor (ca și acest breloc), oferite celor merituoși.

Designul aparține lui Ken Davis și reprezintă simboluri și ustensile farmaceutice: Cupa cu șarpele, Mojarul și pistilul, Flacoane farmaceutice secolul XIX. N.B. AphA, cu sediul central la Washington DC, numără în prezent peste 60.000 membri. Anual organizează Adunări generale, diferite manifestări profesionale și expoziții. Sigla AphA, o mână ce ține un mojar cu pistil. București 1 Oct. 2014 Farmacist Maria Soporean

4. Două vase farmaceutice din sticlă

Unul dintre aceste vase (flacon de sticlă, 50 ml, la care Dna Farmacist face o descriere) are o etichetă cu inscripția Tincture N^o 99 MERTHIOLATE (Thiomersal, Lilly) 1:1000. Este prevăzut cu dop rodat pentru închidere perfectă, confecționat conform cerințelor Firmei Eli-Lilly & Co din Indianapolis, statul Indiana. Conținutul este o tinctură de Mertiolat de sodiu în alcool etilic. Thiomersalul a fost descoperit în 1927 ca antiseptic. Este menționat în Farmacopei și Tratate de Tehnologie farmaceutică drept conservant, antimicrobian. Flaconul a ajuns din America la București, ca și brelocul, grație ofertei aceluiași Farmacist, prin intermediul fiului Dnei Soporean.

N.B. Aceste mărturii au fost oferite Dlui Radu Soporean de către Dl Evlambio Bill Johnson, cunoscute fiind pasiunea și contribuțiile Dnei Maria Soporean la dezvoltarea și promovarea Istoriei Farmaciei naționale și internaționale.

Concluzii parțiale

Din paginile de mai sus, desprindem pasiunea, dorința de cunoaștere și implicarea Dnei Maria Soporean la dezvoltarea și promovarea Istoriei Farmaciei naționale și internaționale. De reținut sunt și informațiile suplimentare din istoria medicamentului. Vom reveni și cu alte informații în acest sens!

Maria PASCU, farmacist primar, membră a Colegiului Farmaciştilor din România, Filiala Bacău, autor de carte farmaceutică

Scurtă Biografie

Pe coperta a 4-a (ultima publicație a sa), sub semnătura Directorului Direcției Județene Bacău a Arhivelor Naționale, citim: „Maria Pascu s-a născut la 1 Decembrie 1951 în satul Albele, comuna Bârsănești, județul Bacău. (…) După o viață petrecută între rețete magistrale, retorte, mojare, eprubete, balanțe de finețe, felurite substanțe active și medicamente, Maria Pascu a început să cocheteze cu scrisul, iar, în urma migăloaselor cercetări și documentări în laboratoare, arhive ori biblioteci, pana ei a făcut să iasă de sub tipar mai multe articole și două cărți despre farmacii și profesioniștii acestora: (…)”.

De fapt a publicat 4 volume (3 titluri, unul în două ediții):

– Reţete magistrale cu incompatibilităţi farmaceutice – tehnici de rezolvare, (două ediții, Edit. Junimea, Iaşi, 2006 și Rovimed Publishers Bacău, 2013);

– Farmaciile oraşului Bacău – Istorie şi contemporaneitate, Edit. Rovimed Publishers, Bacău, 2013;

– Satul Albele, istoric şi datini străbune, Edit. Rovimed Publishers, Bacău, 2015, în care, la capitolul „Asistenţa medicală şi socială”, sunt multe informaţii din domeniul farmaceutic, privind terapiile oculte şi empirice.

În afara acestor cărţi, a publicat articole şi studii în revista Galenus şi în cadrul sesiunilor științifice la Reuniuni anuale ale SRIF [8-10]. În momentul de faţă, este preocupată de studiul și descifrarea unor reţete magistrale din anul 1807, găsite în Arhivele Bacău. Domnul Director continuă: „Legată, prin nenumărate, dar trainice fire nevăzute, de satul natal, de care este tare mândră, și-a propus un obiectiv îndrăzneț chiar și pentru un istoric: o monografie a locului de unde a plecat” (și, adăugăm noi, a reușit!).

Ca Donatoare, mărturisește:

„Menţionez faptul că am contribuit la înzestrarea Muzeului de Farmacie al Facultăţii de Farmacie din Bucureşti prin donarea colecţiei personale de obiecte de patrimoniu farmaceutic, adunate de-a lungul timpului, în perioada în care am profesat (din anul 2012 sunt pensionată)”. În Colecția „Conf. Dr. Farm. Zisi St. Fârșirotu” și la Muzeul Național de Istoria Farmaciei, Facultatea de Farmacie din București, Maria Pascu are un spațiu distinct pentru vesela și aparatura donate (Fig. 3-4, borcane, sticle, farmaceutice, Balanță și un set de site pentru masa de preparare a rețetelor magistrale), 10 volume (un tratat în limba franceză, două volume, 1899, 1902), șapte manuale, farmacopee, preluate de Organizatorul Muzeului, Prof. dr. Adrian Andrieș (Fig. 10).

3-5. Coperte 1-2 „Farmaciile orașului Bacău”, Dulap-raft deschis, Detaliu, Donația Mariei Pascu

Autoarea acestei cărți spune:

„Istoricul farmaciei băcăuane constituie o filă din istoria farmaciei româneşti şi o părticică din istoria farmaciei în ansamblul ei. Lucrarea îşi propune să ofere foarte condensat (fără documentele din arhivă, prezente în carte) o imagine a modului cum s-au înfiinţat farmaciile şi cum a evoluat arta profesiunii de farmacist, de-a lungul timpului, în această zonă a ţării. Bacăul, oraş cu posibilităţi economice, binecuvântat de natură cu bogăţii, ca urmare a aşezării sale la interferenţa căilor de acces între nord şi sud, a permis dezvoltarea socială din străvechi timpuri. Preocuparea pentru un trai mai bun, în special pentru îngrijirea sănătăţii, a devenit un factor important în viaţa obştii, ceea ce a condus la apariţia unităţilor sanitare: dispensare, spitale, farmacii. În raport cu oraşele mari din Moldova (Iaşi, Galaţi, Brăila) şi din ţară, farmaciile în Bacău s-au înfiinţat mult mai târziu.”

De la București, în 30 Noiembrie 2013, data lansării acestei cărți, i-am adresat un mesaj de Felicitare:

„Doamnei farmacist Maria PASCU (Bacău),

Maria,

Ultima zi a lunii Noiembrie este friguroasă în atmosferă, dar cu bucurie și emoții în suflet pentru tine. Mai multe motive ne împiedică să fim alături pentru acest eveniment deosebit din viața ta, lansare publică a două cărți, Farmaciile Orașului Bacău – Istorie și contemporaneitate; Rețete magistrale cu incompatibilități farmaceutice – tehnici de rezolvare, ediția a II-a. Prin intermediul acestor tehnologii moderne, pot să-ți adresez acum, în ultimul moment, câteva cuvinte:

Felicitări pentru tot ce ai realizat în paralel cu activitatea și obligațiile profesionale! Să te bucuri în continuare de Sănătate deplină! Multe Bucurii și Noroc, alături de prieteni și toti cei dragi ție!

Prof. Dr. Farm. Ana CARATĂ

Anul 2015 a venit cu o nouă lansare de carte „Satul Albele – Istorie și datini străbune”.

6. Invitație − Lansare carte

7. Coperta 1, Ulița și Biserica Sat.8. Coperta 4

9. Monumentul Eroilor              10. Act de Donație Carte

Concluzii

Din cele prezentate, sperăm că am demonstrat că și astăzi avem modele demne de urmat, în comunitatea noastră farmaceutică, pe tărâmul Istoriei Medicinii și Istoriei Farmaciei. Doamnele Farmaciste Maria Soporean și Maria Pascu sunt numai două dintre aceste modele.

Bibliografie:

1. Ana Carata și colab. – Das pharmazeutische Fachbuch und sein Einfluss auf die Apothekenpraxis in Rumänien – 40. Kongress für die Geschichte der Pharmazie, Berlin, 14-17 September 2011, p. 38.
2. Z. Șt. Fârşirotu − Colecţia muzeală de la Facultatea de farmacie din Bucureşti, Manuscris, Societatea de Ştiinţe Farmaceutice, Filiala Bucureşti, 27 ianuarie 1983, 9 p.; Retrospective medicale, Studii, Note şi Documente, Ed. Med. Bucureşti, 1985, p. 715-720; (Memoriu de activitate, Titluri, Lucrări, 16.II.1988, 23 p.)
3. Grecu Ioan şi colab. Figuri de Farmacişti Români, Ed. Univ., Oradea, 2009 (311).
4. Izsák Samuel − Farmacia de-a lungul secolelor − Ed. Şt. Enc. Buc. 1979, p. 342; 357.
5. Lipan Vasile − Farmacia românească în date − Braunschweig (Germania), 1990: 137, 141, 145, 148, 151, 164, 216, 218, 243, 245, 247-49, 260, 266 (447 p.).
6. Lipan, V. – Directorii și Decanii învățământului farmaceutic din București (1855-2000), Ediția a II-a, Ed. Farmaceutică, Buc. 2006, 211 pag.
7. NICOLAU Dimitrie. Farmaciştii noştri; plus Copii xerox, pag Tipografia „Speranţa”, 1906, Bucureşti, 403 pag.
8. Pascu Maria – Hirudo medicinalis, stravechi remediu în farmacia românească, Revista Galenus, nr. 59, luna mai 2012, Buc.;
9. Pascu Maria – Elie Racoviță, renumit farmacist băcăuan al celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea, Reuniunea Națională a Societății Române de Istoria Farmaciei: 150 de ani de la prima farmacopee Română, Buc., 11/13.10.2012.
10. Pascu Maria – Colecția personală de documente farmaceutice, Bacău.
11. Honorius POPESCU − Prelegerile de istoria farmaciei în învăţământul superior clujean − Clujul medical, vol. LX, 1987, nr. 4, p. 344-345.
12. Maria Soporean − Personalităţi de prestigiu ale Institutului Cantacuzino, autor: Anca-Michaela ISRAIL, Ed. Asclepius, Bucureşti 2009 − Recenzie, Galenus nr. 97, Martie, 2016, 67-69.
13. Maria Soporean. − Secretul profesional în farmacie – element de etică şi deontologie hipocratică, SRIM – Al V-lea Simpozion Hipocratic, București, 27 Iunie 2011.
14. Maria Soporean, Iuliana Crișan, – Din istoricul Farmacopeei Statelor Unite ale Americii, A XXIV-a Reuniune Națională de Istoria Farmaciei, Sibiu, 11-13 Iunie 2015, Ed. Sitech, Craiova, Nr24/2015, 338-342.
15. Maria Soporean și colab. – Literatura de istoria medicinii și istoria farmaciei – Valori de patrimoniu național și internațional, Galenus nr.91, August 2015, 67-69.
16. Maria Soporean-coautor, Prietenie și fraternitate cu Societatea Catalană de Istoria Farmaciei, 22 ani, Galenus nr. 92, Septembrie 2015, 72-74.
17. Maria Soporean și colab. Istoricul unui medicament după Josep M. Rovira i Anglada (Barcelona), Galenus nr. 93, Octombrie 2015, 67-70.
18. Maria Soporean-coautor, Patrimoniul medico-farmaceutic istoric din România, Galenus nr. 94, Noiembrie 2015, 68-71.
19. Maria Soporean, Iuliana Crişan, Castanil şi realizatorul lui − Dr. Farmacist Horvath Tibor, Galenus nr. 95, Decembrie 2015, 69-73.
20. Maria Soporean și colab. Nicolae C. Paulescu (1869-1931) − l΄homme et son oeuvre − savant de renom mondial, Galenus nr. 96, Ian.-Febr. 2016, 71-73.
21. Vintilescu Ion − Învăţământul farmaceutic în România (Schiţă istorică), Tip. − Cartea Românească, Buc. oct. 1942.